Un “război comercial” între Uniunea Europeană şi Statele Unite ar fi în dezavantajul ambelor părţi, atrage atenţia Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, criticând din nou atitudinea preşedintelui american, Donald Trump, de a saluta ieşirea Marii Britanii din UE.
“Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite”, a afirmat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat revistei germane Bild.
Juncker a atras atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale.
Juncker a făcut aceste declaraţii în contextul întrevederii pe care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut-o vineri, la Washington, cu preşedintele SUA, Donald Trump. Cu această ocazie, Angela Merkel a pledat pentru reluarea negocierilor între Uniunea Europeană şi Statele Unite pe tema Tratatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Joi, Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a dat asigurări că Washingtonul nu vrea conflicte comerciale, însă unele acorduri internaţionale ar trebui, în opinia lui, revizuite.