Nu ştiu câtă îndreptăţire va fi avut butada pe care scriitorul Jean Cocteau o formula pe la începutul veacului trecut şi care definea ziarul drept „ştirea tristă pe care mi-o aduce poştaşul în fiecare dimineaţă”. Cu siguranţă, un strop de adevăr va fi fiind şi, printr-o stranie contaminare, constant că, oricât ar părea de straniu, ziarul, ca mijloc de informare cu o venerabilă vârstă istorică, n-a scăpat, în tentativele de definire, de atribute dintre cele mai… negative. Căci dacă, spre a mă opri la cel mai puţin dezavuabil, regretatul Umberto Eco scria, cu ani în urmă, că „Ziarele nu sunt făcute să răspândească, ci să ascundă ştirile”, Albert Camus, scriitorul pentru care am un uriaş respect, prevenea, în maniera sa apodictică, asupra faptului că „jurnalistul e istoricul clipei”.
Nu încape îndoială că, azi, în era globalizării şi sub pagoda unei revoluţii informatice cu un abia disimulat gust al apocalipticului, constituţia – şi condiţia – ziarului trăieşte un moment sfidător al destinului său. Cum se va încheia o aventură care, de altfel, îi depăşeşte sfera, agresând cu aceeaşi nonşalanţă şi vigoare, toate aspectele vieţii şi ale istoriei noastre într-o perspectivă imediată, nu o putem prezice.
Şi totuşi… Chiar şi derobat de suportul său tradiţional, al hârtiei tipărite, nu există indicii că va dispărea din zestrea noastră curentă: cotidiană adică. O probă o constituie chiar şi performanţa pe care o omagiem astăzi, prilejuită de apariţia celui de-al 8000-lea număr al „Cuvântului Libertăţii”. Un moment semnificativ în istoria celui mai vechi cotidian din peisajul geografic şi cultural al Olteniei şi care, dincolo de orice controverse, mai mult ori mai puţin legitime, mai mult ori mai puţin „cârcotaşe”, invită la reflecţie şi instituie un reper al vieţii culturale din această zonă a Ţării peste care nu se poate trece.
Un cotidian de care m-am legat şi în a cărui istorie mă simt implicat, prin mai bine de cinci decenii, în care mi-am testat, adolescent, promisiuni ale unei vocaţii şi în care mi-am abandonat, cu temeritate şi, uneori, nu puţine regrete, măsuri de trudă şi probe de satisfacţii.
Deschis comunităţii de cititori, „Cuvântul Libertăţii” s-a dovedit, prin ani, un vector de promovare a instituţiilor, administrative şi, îndeosebi, culturale, păstrat departe de tentaţiile scandalosului, permisiv la dialog, promotor al valorilor locale.
Insidioasă, cât este, cotidianul a fost şi rămâne un ferment pentru a evalua – şi susţine – eternitatea clipei.
La Mulţi Ani!
