Preşedintele Xi Jinping a cerut „o mare renaştere a naţiunii chineze”

0
320
Xi Jinping

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a cerut, sâmbătă, „o mare renaştere a naţiunii chineze” şi o ameliorare a capacităţii armatei, pentru a „câştiga lupte”, în primul său discurs ca şef de stat. „Vom căuta să ne luptăm pentru cauza socialismului cu caracteristici chineze şi pentru realizarea visului unei mari renaşteri a naţiunii chineze” a spus cel mai înalt demnitar al celei de-a doua puteri mondiale, în faţa delegaţilor prezenţi la Adunarea Naţională Populară (Parlament). „Toţi soldaţii şi ofiţerii Armatei Populare şi ai Miliţiei chineze – conduşi de partid –  trebuie să fie capabili să repurteze victorii şi să atingă obiectivele unei armate puternice şi disciplinate”, a declarat numărul unu al PCC. Într-un moment în care relaţiile dintre Beijing şi Tokyo sunt foarte tensionate, din cauza disputelor pe suveranitatea arhipelagului Senkaku/Diaoyu, în Marea Chinei Orientale, Armata Populară de Eliberare trebuie „să-şi amelioreze capacităţile sale, pentru a-şi îndeplini misiunile de apărare cu fermitate a suveranităţii şi securităţii naţionale, precum şi pentru dezvoltarea ţării. (…) Pentru realizarea visului chinez trebuie promovată mai mult inteligenţa chineză, spiritul naţional, centrat pe patriotism, reforme şi inovaţie”, a mai spus Xi Jinping. În vârstă de 59 de ani, noul preşedinte al Chinei a vorbit la închiderea reuniunii anuale a parlamentului, care a permis o tranziţie planificată de putere în ţara cea mai populată din lume. În timpul acestei sesiuni, cum era prevăzut, Xi Jinping a fost desemnat să conducă Republica Populară, în timp ce numărul doi al PCC, Li Keqiang, a fost desemnat şef al Guvernului. Cea de-a doua economie mondială este acum condusă de o nouă echipă pentru următorii zece ani. Imediat după discursul lui Xi Jinping, premierul Li (57 de ani) a ţinut prima sa conferinţă de presă, exercitată anual de toţi predecesorii săi.