Dacă desemnarea Laurei Boldrini (fost purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi) ca preşedinte al Camerei Deputaţilor n-a fost o problemă, ca urmare a majorităţii deţinute de coaliţia de centru-stânga a lui Pier Luigi Bersani, în schimb desemnarea lui Pietro Grasso – fost procuror naţional anti-mafia – la Palatul Madame, ca preşedinte al Senatului, este o victorie bine preparată. Practic, alegerile celor doi marchează un pas important spre terminarea instabilităţii politice survenite în urma alegerilor legislative neconcludente din 24 şi 25 februarie. Analiştii au considerat că nu se poate găsi o soluţie fără aportul Mişcării Cinci Stele (M5S) şi susţinerea lui Beppe Grillo sau al Partidului Poporului şi Libertăţii (PdL), al lui Silvio Berlusconi. S-a întâmplat însă „ceva” sâmbătă, la care adversarii coaliţiei de centru-stânga nu se gândeau, mai ales că se avansaseră două nume – Dario Franceschini (la Cameră) şi Anna Finochiaro (la Senat) – care nu suscitau o priză deosebită. Dacă în cazul Laurei Boldrini, neoparlamentarii lui M5S au avut dificultăţi în a se abţine de la vot, deşi era vorba de o femeie care şi-a petrecut o parte din viaţă în locurile cele mai expuse ale planetei (Somalia, Afganistan), în cazul lui Pietro Grasso era vorba de cel care l-a capturat, în 2006, pe Bernardo Provenzano, un şef al Mafiei. Într-un asemenea context, senatori de la M5S au dovedit că încă nu formează un bloc uniform şi au votat candidatul coaliţiei de centru-stânga. În schimb, pentru Beppe Grillo, condamnat pentru omor prin imprudenţă, discuţia s-a redeschis în Parlament şi şocul s-a complicat. Sintetizând, în spatele uşilor închise s-a jucat bine.
