Mobilizare generală a autorităţilor, pentru siguranţa în şcoli

0
482

Managerii celor 53 de unităţi de învăţământ şcolar preuniversitar din Craiova au participat, ieri, la o întâlnire cu reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în programele şi acţiunile de prevenire şi combatere a criminalităţii, în vederea sporirii siguranţei civice în şcoli, la iniţiativa Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj. În acest sens, fiecare dintre şefii instituţiilor abilitate a făcut o analiză a situaţiei.

Potrivit cms. şef Constantin Nicolescu, inspector şef Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, la nivelul municipiului Craiova relaţia cu fiecare dintre unităţile de învăţământ este una bună, fiind derulate o serie de proiecte şi programe educaţionale, având conotaţie antiinfracţională. În ceea ce priveşte evoluţia infracţionalităţii înregistrată în şcoli şi în proximitatea lor, în cursul anului 2010 au fost sesizate 24 de infracţiuni., predominând cele de furt ale obiectelor aparţinând elevilor, respectiv 12. Organele abilitate au mai înregistrat opt loviri sau alte violenţe, o vătămare corporală şi un viol. „Totodată, au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială” , a precizat cms. şef Constantin Nicolescu.

Închirierea bazelor sportive, problematică

În privinţa activităţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dolj referitoare la siguranţa în şcoli, col. Constantin Florea, inspectorul şef al instituţiei, a adus în discuţie două situaţii: „Folosirea bazelor sportive pe care le-aţi închiriat (unităţile şcolare) unor persoane şi care desfăşoară activităţi destul de târzii acolo, chiar şi după ora 23.00”. Potrivit şefului Jandarmeriei, cetăţenii au sesizat în repetate rânduri că erau deranjaţi de activitatea târzie de pe terenurile sportive închiriate. „Rugămintea mea ar fi – legat de aceste aspecte – să se lucreze la eficientizarea accesului în şcoli, de aşa manieră încât cei care gestionează această activitate să aibă un control al celor care intră acolo, iar la ora 23.00, pentru că aşa prevede legea, să se încheie acele activităţi”, a precizat acesta. Pe de altă parte, col. Constantin Florea a expus şi problema Liceului Electroputere, prin curtea căruia cetăţenii, riveranii, trec pentru a ajunge în acasă. Problema merită rezolvată, pentru că este posibil să vă treziţi cu cineva la Cancelarie sau într-o sală de clasă şi să apară probleme”, a conchis acesta.

O expunere succintă a avut şi gen. Ion Constantin, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă „Faţii Buzeşti” Craiova, şi aceasta contribuind cot la cot cu celelalte instituţii la prevenirea şi combaterea faptelor de violenţă în şcoli. „În Craiova avem încheiate 30 de parteneriate educaţionale cu instituţiile preuniversitare. De la 1 martie a.c., până în prezent, am desfăşurat 14 activităţi educative”, a spus şeful Brigăzii Mobile.

Drumul către şcoală este plin de „ispite”

Dat fiind faptul că o parte a elevilor face naveta utilizând transportul feroviar – potrivit cms. şef Constantin Budici, şef Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, este vorba de circa 2.000-2.500 de elevi care zilnic fac naveta pentru a ajunge la instituţiile de învăţământ din circa 30 de localităţi – o importanţă deosebită se acordă şi în acest sector. „Poliţiştii din Transporturi au depistat în gări sau pe mijloacele de transport feroviar 117 minori, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. 48 au fost predaţi familiei şi 59 au fost internaţi în centre de ocrotire. 16 au fost cercetaţi pentru fapte penale, respectiv furturi de bagaje, de componente din structura căii ferate, distrugerea banchetelor din vagoane, abuz de încredere şi infracţiuni de pătrundere neautorizată în zona de siguranţă a căii ferate”, a precizat cms. şef Constantin Budici, menţionând totodată că, de regulă, minorii depistaţi se află în abandon şcolar.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, col. Liviu Răducan le-a solicitat managerilor să însărcineze anumite persoane, cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru o cât mai bună colaborare. „De două ori pe an trebuie executat un exerciţiu de evacuare a elevilor în cazul unei situaţii de urgenţă, cutremur, incendiu etc.”, a punctat şeful ISU Dolj.


Mărinică Dincă, viceprimarul Craiovei: „Noi am fost aruncaţi în bătălia antidrog de doar câteva luni. Legislaţia nu ne dădea foarte multă forţă, însă am avut nişte colegi extraordinari la Brigada de Crimă Organizată şi la Poliţia Locală şi am reuşit, aşa cum am promis, să oprim comerţul cu aceste plante. În Craiova nu mai există magazine de etnobotanice. Trebuie să apelaţi la organele abilitate ori de câte ori consideraţi că este necesar”.


Inspector de poliţie Monica Iliescu, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPCEA) Dolj: „Consumul de alcool, tutun şi droguri a devenit o realitate dureroasă, România ocupând azi locul patru în UE în ceea ce priveşte consumul de plante şi substanţe etnobotanice, în condiţiile în care în 2008 nici nu figura în acest clasament. Astfel că, derulăm permanent activităţi de prevenire şi combaterea a consumului de droguri în şcolile şi liceele din Craiova şi din judeţ”.

 

Inspector de Poliţie Daniela Ivănuş, coordonator Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Craiova:

„Rugămintea mea – legată de victimele traficului de persoane, care sunt cuprinse în programe de asistenţă şi protecţie şi cu care se lucrează foarte greu – este ca atunci vă transmitem adrese în vederea reinserţiei şcolare a victimelor, să păstraţi datele confidenţiale legate de acestea. În 2010, în Dolj am avut 36 de victime. 18 au fost fete, care au fost exploatate sexual – patru în ţară, restul în Italia. Celelalte victime au fost majore: 17 au fost femei, iar forma de exploatare a fost sexuală, în Italia, iar exploatate prin muncă – şapte persoane.

„Se face o mare confuzie între traficul de persoane şi prostituţie. Vorbim de infracţiuni distincte: prostituţia, proxenetismul şi traficul de persoane… O victimă a  traficului de persoane reprezintă 100.000 de euro pe an pentru un traficant”.