Universitatea Craiova – FCSB 1-2
Au marcat: Zlatinski 38 – pen. / Pintilii 23, Enache 80.
Severin, stadion: „Municipal”, spectatori: 15.000.
Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelic, Acka, Briceag – Popov, Zlatinski – Nuno Rocha, Băluţă (76 Fajic), Bancu – Ivan. Antrenor: Gigi Mulţescu.
FCSB: Niţă – Bălaşa (46 Enache), Tamaş, Moke, Momcilovic – Ov. Popescu, Pintilii (75 Muniru) – Jakolis, Vl. Achim (63 Fl. Tănase), William de Amorim – Alibec. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Arbitru: Ovidiu Haţegan.
Ca de obicei, Steaua, că e „adevărata” sau doar FCSB, a fost primită în Oltenia altfel decât în restul ţării, cu ură, înjurături şi ironii, dar tot ca de obicei, a câştigat. În schimb, CS Universitatea Craiova nu-şi mai face nicio problemă de identitate, nici juridică şi nici de susţinere, fiindcă după ce a avut 2.000 de fani pe Arena Naţională, a jucat pentru a patra oară cu Steaua cu casa închisă, chiar dacă de această dată „casa” a fost la 100 de kilometri depărtare. La Severin au fost 15.000 de spectatori, mai mult decât în restul meciurilor etapei, dar asistenţa putea fi mult mai mare dacă se vindeau mai multe bilete. „Ca pe vremuri” se auzea peste tot în tribună când la startul jocului s-a desfăşurat o coregrafie pe tot stadionul, pe fondul căreia un mesaj curgea la tribuna a doua: „Numai stele căzătoare într-un fotbal care moare, doar iubirea alb-albastră a rămas să strălucească”.
Din formula de start a lui Mulţescu am înţeles precauţie, fiindcă Mateiu şi Madson au fost rezerve, pentru a-i face loc fundaşului Popov lângă Zlatinski, poate şi din superstiţie, fiindcă la fel a abordat şi meciul cu Dinamo. Reghe a dat impresia că îl ascultă decât 3 sferturi din sfaturile lui Becali, fiindcă „interzisul” Pintilii şi-a găsit loc în echipă, dar i-a cedat banderola lui Alibec, Ovidiiu Popescu a fost mijlocaş central, iar Boldrin a dispărut din primul „11”.
În ciuda aşezării, Craiova n-a fost deloc prudentă, având un start de meci furibund. Ivan l-a depăşit pe Tamaş în stil Usain Bolt, dar stelistul n-a tolerat afrontul şi s-a prăbuşit peste căpitanul oltenilor. Zlatinski s-a intimidat însă în faţa mişcărilor lui Niţă, care i-a ghicit colţul. Pe Pintilii l-au mobilizat criticile lui Becali, fiindcă la Severin a marcat golul vieţii, cu un voleu de senzaţie de la 25 de metri. Craiova a revenit în joc şi a avut şansa egalării tot de la punctul cu var. „N-am primit două penalty-uri cu Steaua niciodată, nici dacă ne-au rupt picioarele” se minunau fanii olteni, deşi ambele decizii ale lui Haţegan au fost corecte. Zlatinski n-a mai ezitat de această dată şi a egalat scorul unei primei reprize spectaculoase.
După pauză, oamenii lui Reghe au făcut legea pe teren, cel puţin ca posesie, Craiova fiind nevoită să recurgă doar la la mingi lungi pe Ivan, care a fost anihilat, cu 3 fundaşi mereu în preajmă. În timp ce duetul Becali-Reghe a epuizat schimbările în minutul 75 şi acestea au avut efectul scontat, Mulţescu a apelat la una abia în ultimul sfert de oră şi a făcut-o prost, fiindcă Fajic e doar o altă variantă a lui Rambe şi nu are treabă cu fotbalul, iar Băluţă era unul dintre jucătorii activi ai Craiovei.
Craiova pierde ca de obicei în faţa Stelei şi începe să aibă emoţii mari pentru intrarea în play-off.