Primăria Valea Stanciului caută o soluţie pentru alimentarea cu apă

0
997

Primarul din Valea Stanciului, Ovidiu Gîngioveanu, îşi propune să realizeze investiţii în fiecare dintre satele aparţinătoare ale comunei. Nu este un deziderat uşor de îndeplinit, fiindcă localitatea are în componenţă cinci sate şi în fiecare dintre ele este nevoie de fonduri pentru refacerea drumurilor, şcolilor, dispensarelor sau căminelor culturale. Ca să vă faceţi o idee, numai pentru asfaltat şi pietruit aşteaptă la rând un număr de 133 de străzi, iar o parte din ele sunt deja pregătite pentru intervenţie. Colac peste pupăză însă, deşi bani există şi au tot existat în ultimii ani, ei nu pot fi investiţi în totalitate din cauza unor litigii pe care Primăria le are. Cel mai presant: alimentarea cu apă, care, de doi ani, nu poate fi încheiată.

Ovidiu Gîngioveanu

În Valea Stanciului există o problemă ce nu-şi găseşte, deocamdată, rezolvarea. Lucrurile sunt complicate şi au ajuns în instanţă, iar cel mai trist lucru este că întreaga comună are de suferit de pe urma acestor neînţelegeri. Este vorba despre reţeaua de alimentare cu apă, care, potrivit primarului, este realizată în proporţie de 95% şi stagnează de doi ani din pricina unei probleme de natură juridică. Unul dintre cele patru puţuri de rezervă al reţelei, de mare adâncime, se află pe o proprietate privată şi din această cauză nu poate fi realizat racordul final pentru ca reţeaua să fie pusă în funcţiune. Primarul spune că a negociat cu respectiva persoană, dar, din păcate, nu s-a ajuns la nici un rezultat. În cele din urmă, după cei doi ani de tărăgănări, Primăria Valea Stanciului s-a hotărât să meargă în justiţie pentru a obţine accesul la puţul de apă.

„Mă întreabă lumea pe stradă când dăm drumul la apă”

„Alimentarea cu apă este un proiect care a început în 2008. Când am ajuns eu primar, în anul 2012, lucrarea se afla în stadiul de 50% şi, în numai doi ani, am ajuns la 95%. Problema este că, tot de doi ani, ne rugăm de cel care deţine puţul pe proprietatea lui pentru a ne da voie să facem racordul. Nu s-a putut ajunge la nici un rezultat şi atunci am luat calea instanţei. Mă întreabă lumea pe stradă când dăm drumul la apă şi trebuie să le explic că avem această situaţie pe care sperăm să o rezolvăm cât mai repede”, a declarat primarul localităţii, Ovidiu Gîngioveanu. Pentru că nu a putut fi încheiat acest proiect, nici asfaltările – o lucrare care urma să se facă prin OUG 28 – nu au putut fi demarate, Primăria Valea Stanciului pierzând timp şi bani. În ceea ce priveşte canalizarea, comuna este prinsă  în Masterplanul judeţean, urmând să fie implementată în momentul în care se va ajunge cu lucrările în dreptul său.

„Nici un stâlp fără bec”

Până la sfârşitul lunii martie, iluminatul public va fi extins în toate satele din comună. Primarul spune că se va merge pe fiecare uliţă şi se vor schimba becurile vechi cu unele economice. Are şi un dicton: „Nici un stâlp fără bec” şi ne-a asigurat că aşa se va şi întâmpla. „Sunt uliţe unde oamenii şi-au mai montat câte un neon din acela mare care consumă foarte mult. Le vom da jos şi le vom înlocui cu becuri economice. Peste tot, în toată comuna, se va întâmpla acest lucru”, a spus primarul Ovidiu Gîngioveanu.

O altă ambiţie a primarului sunt drumurile, pe care vrea să le scoată la lumină. Deşi este vorba de o reţea mare de străzi şi uliţe – 133 la număr –, primarul localităţii şi-a propus fie să le asfalteze (aici intră străzile principale), fie să le pietruiască. Toată această activitate va începe din luna martie şi va ajunge în toate satele.

„Mai sunt multe de făcut în privinţa drumurilor şi, din această primăvară, ne propunem să pietruim uliţele, acolo unde este nevoie. Apoi, în măsura în care se va debloca problema cu alimentarea cu apă, vom porni şi asfaltarea pe străzile principale. Oricum oamenii trebuie să ştie că vom ajunge cu reabilitarea drumurilor chiar în fiecare sat, fiindcă peste tot sunt probleme cu căile de acces”.

Ambulatoriu de zi în satul Valea Stanciului

Fiecare sat are investiţii proprii, cu care se pleacă la drum în 2016. În satul Valea Stanciului se va reabilita Căminul Cultural, afectat în vară de vijeliile care i-au smuls o parte din acoperiş. Autorităţile vor să acceseze bani prin intermediului Programului Operaţional Regional şi pentru a-l dota cu aparatură adecvată pentru spectacole.

Tot în satul de centru se vor face lucrări la Şcoala Profesională. Pe lângă renovările plănuite, se va construi şi o extindere cu 8 săli de clase şi o sală de sport. Acum se lucrează la acest proiect, după cum ne-a menţionat primarul localităţii.

Tot în satul Valea Stanciului va fi renovat şi Centrul medical existent, iar autorităţile doresc şi o extindere cu încă o aripă în care să funcţioneze un ambulatoriu de zi. „Avem trei cabinete ale medicilor de familie şi un stomatolog, dar aşteptăm medici din orice specialitate care să vină de două-trei ori pe săptămână la noi în comună. Am vrea chiar şi un laborator de analize medicale”, a declarat primarul Gîngioveanu.

Grădiniţă nouă la Horezu-Poenari

În satul Horezu-Poenari, anul acesta, se va construi o grădiniţă nouă. Primarul a spus că s-a identificat deja terenul, care aparţine Primăriei şi se află într-un parc. Construcţia se va face cu bani de la Banca Mondială, grădiniţa urmând să aibă trei clase. Tot în acest sat, se va renova şi moderniza şcoala cu clase I-VIII, aici urmând să fie amenajată şi o bază sportivă cu bani care vor fi primiţi de la guvern, prin OUG 28.

În satul Bîrza, sunt plănuite două lucrări. Primarul a hotărât să repare Căminul Cultural din acest sat, iar banii vor veni de la bugetul propriu al localităţii. A doua lucrare va fi renovarea grădiniţei existente. Ovidiu Gîngioveanu ne-a explicat că vrea ca lucrările de reparaţii să se facă cu bani de la Banca Mondială, motiv pentru care va trebui să se mai aştepte o perioadă. „Grădiniţa nu va fi gata anul acesta, dar va fi prinsă ca proiect şi se va face”, a menţionat primarul. La Ţugureşti va fi renovată grădiniţa, iar la Greceşti se vor continua investiţii la Căminul Cultural, care va fi dotat, în acest an, cu tot ce are nevoie.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU