Ieri, 17 februarie a.c., în urma unui control efectuat, poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea, au prins-o în flagrant pe Gheorghița Celăreanu, 48 de ani, din comuna Calopăr, satul Sălcuţa, în timp oferea spre vânzare, în incinta societăţii pe care o administrează, 29 de pachete de tigări fără marcaj fiscal, provenite din contrabandă. Țigaretele au fost ridicate urmând a fi predate Direcţiei Regionale de Operaţiuni Vamale Craiova. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.