Ceea ce se anticipase: Rareş Bogdan a trecut la demolarea lui Ludovic Orban

0
894

Duminică seara, în cadrul emisiunii „Interviurile lui Cristoiu”, de la Aleph News, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, l-a criticat aspru pe preşedintele partidului, Ludovic Orban, afirmând că „partidul are nevoie de o reformă totală şi actualul preşedinte a eşuat în calitatea sa de lider al formaţiunii liberale”. Rareş Bogdan a mai spus că Ludovic Orban trebuia să demisioneze din funcţia de preşedinte al PNL, imediat după alegerile parlamentare. Strategia PNL este să susţină guvernul Cîţu şi în paralel să pregătească alegerile interne premergătoare congresului din luna iunie. „Am început ofensiva în PNL. E doar începutul: e nimic!”, a spus Rareş Bogdan, cel care a dat tonul debarcării lui Ludovic Orban din fruntea partidului. Rareş Bogdan a mai afirmat că Ludovic Orban s-a opus propunerii sale de remaniere a unor miniştri precum Ion Ştefan sau Monica Anisie, pe motiv că ar fi un semnal de neîncredere. În urmă cu un an Rareş Bogdan îi dedica o adevărată odă premierului Orban la Comitetul Naţional al PNL.