Două ore şi 24 de minute a durat partida, din această dimineaţă, de la Melbourne, dintre rusoaica Maria Sharapova (nr. 30 WTA) şi daneza Caroline Wozniacki (nr. 3 WTA), deţinătoarea trofeului. Scor final: 6-4, 4-6, 6-3. Maria Sharapova, câştigătoarea Open Australia în 2008, a mai disputat trei finale, ultima în 2015. A fost condusă în primul set cu 3-1, dar a avut o revenire formidabilă, adjudecându-şi setul, dar piezându-l pe al doilea. În setul final nu a avut dificultăţi majore. În optimile de finală, Maria Sharapova o va întâlni pe australianca Ashleigh Barty (nr. 15 WTA).