Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Virgil Măgureanu, a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei. La intrarea în sediul Parchetului General, fostul şef SRI nu a făcut nicio declaraţie. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. Şi fostul premier al României Petre Roman a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul Parchetului General, unde a fost chemat de procurorii militari pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei. Petre Roman nu a făcut declaraţii jurnaliştilor în momentul în care a ajuns la sediul Parchetului General. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, inculparea fiind unul dintre actele procedurale anterioare trimiterii în judecată. În perioada evenimentelor din 1990, Petre Roman era premier al României.