Zborul avioanelor Boeing 787, interzis în întreaga lume pe termen nelimitat

0
362

Autoritatea americană în domeniul securităţii aeriene (FAA) a interzis, în noaptea de miercuri spre joi, toate zborurile avioanelor Boeing de tip 787 Dreamliner în întreaga lume, din cauza unor probleme la baterie, în Japonia, a anunţat autoritatea europeană AESA, la Koln (vest). În SUA, Administraţia Federală pentru Aviaţie a cerut operatorilor să oprească zborurile Dreamliner până când se va dovedi că bateriile folosite la construirea avioanelor sunt sigure. Decizia, anunţată miercuri noaptea, reprezintă prima blocare la sol a unui întreg model de către agenţia americană, în ultimii 34 de ani, potrivit „Financial Times”. „Probleme ale bateriilor au condus la eliberarea de electroliţi inflamabili, căldură şi fum în cazul a două avioane model 787. Cauza acestor probleme este în prezent investigată. Această situaţie, dacă nu este remediată, ar putea afecta sisteme şi structuri critice şi ar putea conduce la posibilitatea unui incendiu la sistemul electric”, se arată într-un comunicat al agenţiei. La scurt timp, autorităţile de reglementare din Japonia, India şi Europa au decis oprirea zborurilor. Decizia vine în urma a două incidente cu avioane ale companiilor japoneze All Nippon Airways şi Japan Airlines, care au implicat baterii litiu-ion instalate de Boeing pe noile avioane, pentru a face faţă cererii extrem de mari a sistemelor electrice, care alimentează componente operate hidraulic la modelele tradiţionale. Boeing a ales acest tip de baterie pentru că este mai uşoară decât modelul standard, bazat pe nichel.