Marko Nikolic, antrenor AEK: “Şansele sunt 50-50”

0
297

Universitatea Craiova dispută ultimul meci din grupa de Conference League, joi, de la ora 22.00, cu AEK Atena, pe arena „OPAP” din capitala Greciei, partidă care va fi arbitrată de georgianul Giorgi Kruashvili. La conferinţa de presă, antrenorul celor de la AEK Atena, sârbul Marko Nikolic, a ţinut să sublinieze că nu există o favorită în meciul de mâine seară.

„Mai avem două meciuri înainte de Crăciun, suntem într-o formă foarte bună, după 11 victorii în ultimele 12 meciuri și egalul cu Shamrock. Am reușit să avansăm în faza următoare, dar este important să câștigăm mâine pentru a ne califica direct în optimile de finală. Meciul nu va fi ușor, avem câteva absențe. Jucătorii trebuie să se unească ca un pumn. Ne așteptăm la un stadion plin, cu tensiune și o atmosferă pozitivă. Jucăm împotriva unei echipe serioase, vom avea o sarcină foarte dificilă, ei sunt o echipă care joacă cu trei stoperi, face bine faza de contraatac și totodată îi place să aibă posesia. Şansele sunt 50-50, trebuie să avem concentrare, atenție și energie la maxim, trebuie să jucăm cel mai bun fotbal al nostru. Mâine nu va fi o sărbătoare sau un carnaval, va fi o bătălie. Craiova este o echipă care poate provoca momente neplăcute adversarului, i-am urmărit, au dezvoltat un proiect excelent care s-a îmbunătățit. Și-au schimbat antrenorul, dar nu și-au schimbat sistemul. Îi cunosc pe câțiva dintre jucătorii pe care îi au. Sunt o echipă bine organizată în spatele mingii, puternică pe contraatac, dacă îți pierzi concentrarea, te poate pedepsi. Răzvan Marin a fost într-o formă foarte bună la începutul sezonului, apoi a existat un declin, firesc, acum şi-a revenit şi există șanse mari să fie titular. Suntem mândri pentru că am spus în vară că luptăm pe trei fronturi, iar în Cupă Greciei suntem în sferturile de finală, în campionat suntem la un punct de prima poziţie, iar în Europa am trecut de tururile preliminare şi următorul obiectiv este să ne calificăm şi din grupă. Acum, câștigarea unui loc în primii opt este ceva ce se așteaptă de la noi, aşa că victoria în meciul de mâine este importantă în acest context, dar şi pentru a realiza în premieră pentru AEK șapte victorii în Europa într-un sezon” a declarat antrenorul lui AEK, Marko Nikolic