Consiliul Judeţean Dolj a aprobat organizarea reţelei de educaţie extraşcolară, din teritoriu, pentru anul de învăţământ 2025 – 2026. Propunerile au venit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform tabelului prezentat, 11 unităţi de acest fel vor face parte din listă.
La şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj, ultima din acest an, s-a aprobat Referatul de aprobare nr.25190/02.12.2024 al Direcţiei Economice, Raportul de activitate al DJALS – Compartimentul Juridic – Administraţie Locală nr. 25361/03.12.2024 şi avizul comisiilor de specialitate, ţinând cont de avizul nr. 3726/DGMCDRSIP/22.11.2024, emis de Ministerul Educaţiei. “Conform prevederilor art. 19 alin. (6), lit. b, din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023, cu completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6613/2024, pentru aprobarea Calendarului operaţiunilor de organizare a reţelei şcolare pentru anul şcolar 2025/2026 şi ale art. 3, alin. 12 din Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 6800/2023, în temeiul art.173 alin.1 lit. d; alin.5, litera a şi art. 182 alin.1; art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat Reţeaua de educaţie extraşcolară, pentru 2025/2026, după propunerile făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a făcut propunerile
Propunerile au venit din partea ISJ Dolj, pe baza unor indicatori analizaţi de-a lungul timpului. “Am făcut o analiză strictă şi mulţumim Consiliului Judeţean Dolj pentru sprijinul acordat. Astfel, am înaintat o listă în care sunt următoarele instituţii extraşcolare: Centrul Judeţean de Excelenţă Craiova; Clubul Sportiv Şcolar Craiova; Palatul Copiilor Craiova; cluburile copiilor din Băileşti, Calafat, Dăbuleni, Filiaşi, Poiana Mare, Segarcea; Clubul Sportiv “Petrache Trişcu” Craiova, din cadrul Liceului cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” din Craiova; Clubul Sportiv Dăbuleni, din cadrul Liceului Teoretic “Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni. Conform metodologiei din 12 decembrie 2023 privind procesul de organizare a Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, se stipulează că inspectoratele școlare judeţene întocmesc lista unităţilor de educaţie extraşcolară, cu precizarea relaţiilor de subordonare dintre acestea”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al ISJ Dolj, consilier judeţean.