Activitate gripală sporadică, în Dolj

0
40

Conform ultimului Buletin Informativ emis de Direcţia de Sănătate Publică Dolj, în săptămâna anterioară s-au înregistrat 1.319 cazuri de IACRS (Infecţii Acute ale Căilor Respiratorii Superioare), 444 cazuri pneumopatii acute şi două cazuri de gripă confirmate cu test rapid (virus gripal tip A), astfel că, în judeţ, este vorba despre “activitate gripală sporadică” .

Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă, înregistrat în perioada de referinţă, este de 1.765, mai mic faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (1.837). Rata incidenţei în populaţie a cazurilor de IACRS a fost 194,18 o/oooo, gripă 0,29 o/oooo şi a pneumopatiilor a fost de 65,36 o/oooo. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 19,43 %. “Referitor la vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele la risc, ea se desfăşoară conform Ord. MS 3120/2023, prin prescrierea, eliberarea si decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice în cabinetele medicilor de familie. Până în această dată numărul persoanelor vaccinate în judeţul Dolj este de 54.089. Deoarece există dovada circulaţiei de virusuri gripale în populaţie, caracterizăm săptămâna prin activitate gripală sporadică”, precizează DSP Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *