Ziua Filarmonicii „Oltenia”

0
377

Concert cu dublă semnificație, astă-seară, ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia”. Evenimentul marchează împlinirea, la 17 decembrie a.c., a 110 ani de la primul concert al Societății Filarmonice din Craiova, dar și încheierea celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”. Sub bagheta dirijorului elvețian Antoine Rebstein, Orchestra Simfonică propune spre audiție monumentala Simfonie a V-a ceaikovskiană și două lucrări concertante: Romanţa nr. 1 în Sol major pentru vioară şi orchestră, op. 40, de Ludvig van Beethoven, și, în primă audiție la Craiova, Dublul concert în Mi minor pentru vioară, violă şi orchestră, op. 88, de Max Bruch. Soliștii serii sunt Liviu Prunaru – cu a sa vioară Stradivarius „Pachoud”, datată 1694, și violista Sophia Reuter (Germania).

Antoine Rebstein și-a început cariera ca pianist, studiind la Conservatorul din Lausanne, apoi la Academia de Muzică „Hanns Eisler” Berlin. Și-a desăvârșit studiile muzicale la Academia „Mozarteum” din Salzburg, unde a urmat, în paralel, și cursuri de dirijat coral. Studiile de dirijat orchestră le-a început cu Rolf Reuter, fost director artistic al Operei Comice din Berlin.

Descris de David Zinman ca „un foarte talentat muzician, care promite o carieră strălucitoare”, tânărul dirijor și pianist elvețian a captat deja atenția lumii muzicale internaționale. A condus deja mari ansambluri – Konzerthausorchester Berlin, Tonhalle Orchester Zurich, Orchestra Sinfonica Siciliana, Orchestre de Chambre de Lausanne și a dirijat în faimoase săli de concert – Philharmonie Berlin și St. Petersburg State Capella. Recent, a debutat la Verbier Festival (2013, Elveția) cu opera „Bărbierul din Sevilla”. În 2014 a dirijat Concertul de Anul Nou la Palermo (Italia), în compania Orchestrei „Sinfonica Siciliana”.

Născut la Craiova, violonistul Liviu Prunaru a studiat, sub îndrumarea lui Alberto Lysy, la Academia Internaţională de Muzică „Menuhin” din Gstaad (Elveţia), unde a avut ocazia de a se perfecţiona cu muzicieni celebri. Actualmente deține statutul de concertmaestru al reputatei Orchestre Regale Concertgebouw din Amsterdam şi, începând cu 1 martie 2013, pe cel de solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”. Simultan, desfăşoară o intensă activitate didactică ca profesor de vioară la Academia „Menuhin” din Gstaad (Elveţia). În toamna anului 2012 a fost distins cu titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Craiova.

Sophia Reuter, născută la Dresda, în Germania, provine dintr-o familie de muzicieni: tatăl, Rolf Reuter, un binecunoscut dirijor, iar bunicul, Fritz Reuter,   compozitor. La 10 ani, a fost cea mai tânără câștigătoare la Johann Sebastian Bach Competition din Leipzig, iar în 1988 a câștigat un concurs similar la Weimar. În 1989 era invitată să studieze la International Menuhin Music Academy din Gstaad, unde a fost elevă a lui Yehudi Menuhin și Alberto Lysy. Cariera sa a fost marcată de participarea la marile festivaluri ale lumii, evoluând, de asemenea, pe cele mai importante scene de concert. Din 1997 a devenit profesoară la International Menuhin Music Academy. De atunci, cântă în Camerata Lysy, ansamblul de virtuozi al academiei. De asemenea, este membră a Reuter Trio, împreună cu două surori ale sale.