Kamala Harris s-a aventurat miercuri pe teritoriu inamic, încercând să ajungă la alegătorii care îşi preiau ştirile prin Fox News. Interviul, de o jumătate de oră, cu prezentatorul Bret Baier, a fost convulsionat de la început şi aşa a rămas pe tot parcursul. Intervievatorul a reciclat teme specifice candidatului republican şi a întrerupt-o frecvent pe intervievată, cei doi discutând în contradictoriu, minute în şir. „Mi-ar plăcea să avem o conversaţie care să se bazeze pe evaluarea completă a faptelor”, a spus Harris, la un moment dat, când Baier şi-a cerut scuze pentru că a întrerupt-o. Interviul a reflectat o încercare a actualei vicepreşedinte a SUA de a sensibiliza pe unii dintre alegătorii cei mai conservatori. Rămâne de văzut dacă a reuşit. Baier a atacat cu imigraţia, făcând ecou la punctul forte al campaniei lui Donald Trump, care învinuieşte administraţia Biden şi, prin extensie, pe vicepreşedintele Kamala Harris pentru numărul mare de treceri ilegale ale frontierei. „Permiteţi-mi să fiu foarte clară, preşedinţia mea nu va fi o continuare a preşedinţiei lui Joe Biden”, a spus Harris.