În timp ce plasamentul iniţial al Ursulei von der Leyen, în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, a provocat unele rumori în câteva capitale europene, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a convocat pentru astăzi 17 octombrie a.c. pe liderii europeni, la un summit extraordinar, în sistem videoconferinţă. Scopul întregului demers decriptat, din convocator, ar părea recalibrarea mesajului european. În sensul nuanţării acestuia. În urmă cu 50 de ani embargoul petrolului, impus de ţările arabe, imediat după războiul de la Yom Kippur, a marcat sfârşitul boom-ului economic al anilor 60, în Occident. Reuniţi la Viena, reprezentanţii ţărilor OPEC au decis atunci o creştere cu 70% a preţului, apoi un embargo total asupra livrărilor destinate Americii. Cea mai recentă ştire, propagată vineri, ar fi că deja Qatarul este gata să folosească gazul lichefiat ca armă de descurajare, împotriva aliaţilor Israelului. Dacă atacul sângeros al Hamas se dovedeşte a fi doar preambulul unei destabilizări a întregului Orient Mijlociu, odată cu intrarea în scena războiului a Hezbolahului libanez şi chiar a Iranului, „şocul” ar putea fi similar celui din 1973. În ultima săptămână, preţul barilului nu a fost afectat. Se caută soluţii salvatoare pe toate canalele diplomatice. Aflat în China, Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politici de securitate, Josep Borrell, a afirmat că avertismentul dat de armata israeliană civililor de a părăsi cât mai grabnic nordul Gazei nu este realist. Chiar dacă nu se poate repeta la indigo, ceea ce s-a petrecut în 1973, când petrolul reprezenta jumătate din resursa energetică, iar America nu-şi putea satisface propriile nevoi de consum, pentru ca astăzi să poată contrabalansa influenţa monarhiilor petroliere care fac jocul în OPEC, complicaţiile unui răspuns militar lansat de Israel pe fâşia Gaza –în urma atacului efectuat de Hamas soldat cu 1400 de morţi de partea israeliană şi 2670 de partea palestiniană, când Turcia de pildă se opune expulzării locuitorilor din Gaza în Egipt- sunt imense. Condamnând atacurile israeliene asupra Gaza, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, prezent la Cairo, într-o conferinţă comună cu omologul său egiptean Sameh Shoukry a spus: „Nu aprobăm politica de strămutare a palestinienilor din Gaza şi deportarea acestora în Egipt. Ne vom opune până la capăt şi sprijinim Egiptul în această abordare”. La rândul său şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, într-o discuţie cu omologul iranian Hossein Amir Abdollahian, a spus că Beijingul sprijină „cauza justă a poporului palestinian în păstrarea drepturilor sale naţionale”. Situaţia este, fără nicio exagerare, una fără precedent. Principala forţă a armatei israeliene este cea aeriană, compusă din avioane F16 şi F35, şi elicoptere din ultima generaţie, ceea ce a permis întotdeauna o puternică superioritate militară asupra enclavei palestiniene în operaţiuni punitive, contra Hamas fără riscuri majore. Într-o aglomerare urbană complexă, cei vizaţi se pot refugia în numeroase pasaje subterane din Gaza, iar acest lucru conduce la uciderea de civili nevinovaţi. În acelaşi timp, o invazie terestră înseamnă şi expunerea soldaţilor israelieni. În logica lucrurilor, Israelul a fost atacat barbar şi nu are altă opţiune. Ostaticii israelieni, se vorbeşte de un număr de cca. 200, riscă să plătească preţul cu viaţa lor. Formată din rezervişti, armata israeliană nu este pregătită pentru lupte urbane, iar pregătirea nu se poate face pe termen scurt. Hezbolahul libanez anunţă că este sută la sută pregătit. Prin recurgerea la terorism, mişcarea islamistă Hamas a devenit garantul unui conflict fără sfârşit, legitimându-se ca singura voce a cauzei palestiniene. Pe 7 octombrie au fost comise crime de o violenţă tulburătoare, care au sensibilizat planeta. Cert este un lucru: Hamas nu poate fi vocea legitimă a palestinienilor. Bombardamentul masiv asupra Gazei ar putea începe în funcţie de rata de evacuare a populaţiei. Lichidarea definitivă a Hamas este obiectivul ţintă al Tel Aviv-ului. Dar nu e deloc uşoară. Şi deloc posibilă. Premierul Banjamin Netanyahu se află, aşadar, cu spatele la zid.
