Noul Cod rutier a fost aprobat, ieri, de Guvern, sub forma unui proiect de lege şi transmis spre dezbatere Parlamentului, au declarat surse oficiale. Anterior, premierul Victor Ponta anunţase că proiectul Codului rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o „asumare comună”, după ce Guvernul analizase varianta ca actul normativ să fie promovat prin ordonanţă de urgenţă, pentru a fi aplicat mai rapid, nu doar după avizul Parlamentului. „Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament. Vreau să văd foarte clar o implicare a tuturor celor – nu vreau să fie, dom’ne, «Codul lui Stroe şi al lui Ponta» şi toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, şi anume siguranţă mai mare pe drumuri, sancţiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancţiunilor, că degeaba dăm sancţiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună (n.r. – Guvern-Parlament) va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe (ministrul de Interne – n.r.) şi o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi şi toţi ceilalţi buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure şi pedepse care se aplică este un interes comun şi vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern. Pe agenda şedinţei de ieri a Executivului, proiectul noului Cod rutier a fost înscris, din nou, sub forma unei ordonanţe de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă este, de asemenea, transmisă spre dezbatere Parlamentului, dar este şi aplicată până la momentul avizului parlamentar, când poate fi completată cu eventuale modificări ulterioare, spre deosebire de un proiect de lege, care poate fi aplicat doar după ce este aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte. În urmă cu o săptămână, Guvernul a amânat, pentru a doua oară, adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni. Conform ultimelor modificări, sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie, permisul de conducere urmând să fie suspendat dacă amenda nu este achitată. Şoferii care nu achită amenzile pentru contravenţii rutiere vor fi notificaţi de Poliţie în termen de 30 sau 35 de zile că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de conducere.
Acasă Actualitate Actualitate internă Noul Cod rutier, aprobat de Guvern ca proiect de lege şi trimis...