Conferinţa „Oltenia. Interferenţe culturale” capătă caracter internaţional

0
43

La Muzeul Olteniei (clădirea nouă) are loc astăzi, ora 11.00, deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale”, organizată de Secţia de Istorie-Arheologie a instituţiei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Conferinţa se va desfăşura pe parcursul a două zile, astăzi şi mâine, pe două secţiuni principale – Arheologie şi Istorie –, urmând ca programul de vineri, 19 octombrie, să cuprindă o excursie documentară.

„Conferinţele anuale ale Secţiei de Istorie-Arheologie au avut o bună apreciere ştiinţifică până în anul 1995, drept pentru care, odată cu evenimentul din aceste zile, am decis să lărgim aria geografică a cunoaşterii. Interferenţele culturale nu se limitează doar la o provincie sau un stat naţional, ci cuprind spaţii mult mai vaste, cum ar fi Europa estică sau sud-estică, adevărat creuzet de obiceiuri, mode, mentalităţi, ierarhii sociale ale unor populaţii venite de te miri unde. Tocmai de aceea internaţionalizarea acestei manifestări ştiinţifice ne va ajuta pe noi, specialiştii craioveni, fie că provenim din mediul universitar, academic sau muzeal, să înţelegem mai bine realităţile istorice”, a declarat Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei.

Numeroase instituţii de prestigiu vor fi reprezentate la această ediţie a Conferinţei „Oltenia. Interferenţe Culturale”: universităţile din Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Aachen şi Craiova, Academia Română împreună cu institutele din Bucureşti, Iaşi şi Craiova, Academia de Ştiinţe din Bulgaria prin Institutul Naţional de Arheologie, precum şi numeroase muzee din Sibiu, Constanţa, Giurgiu, Călăraşi, Alba Iulia, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Vidin. Lucrările vor fi onorate de prezenţa academicianului Alexandru Vulpe, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie din cadrul Academiei Române.