Retragerea trupelor româneşti din Afganistan se va face gradual, începând cu jumătatea lui 2013

0
364

Aliaţii vor continua să sprijine şi să instruiască forţele afgane, în următoarele 27 de luni, a declarat sâmbătă, la Sibiu, generalul Knud Bartels (foto), preşedintele Comitetului Militar NATO, la finalul reuniunii la care au luat parte cei 28 de şefi ai apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice. „În următoarele 27 de luni, vom continua să instruim şi să sprijinim forţele afgane, astfel încât, până la sfârşitul anului 2014, acestea să fie capabile să asigure securitatea propriei ţări. Mai avem încă de luptat din greu, iar acest lucru va constitui o provocare şi va aduce regrese inevitabile. Cu toate acestea, însă, s-au făcut, fără îndoială, progrese remarcabile în ajutorul oferit Afganistanului pentru a se dezvolta ca ţară. Noua misiune NATO nu va fi un ISAF cu alt nume, ci va urmări doar ca afganii să capete deprinderile necesare atingerii acestui scop, astfel încât să nu mai fie nevoie ca NATO să le asigure securitatea în locul lor”, a spus generalul Knud Bartels. Discuţiile celor 28 de şefi ai apărării din statele membre NATO, din cadrul Conferinţei Comitetului Militar, s-au axat pe Planul Strategic pentru Afganistan al Alianţei (NSPA), validat de şefii de stat şi de guvern la summitul de la Chicago. Planul oferă baza implicării NATO în această ţară, după încheierea misiunii Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), adică după 2014. Aşa cum s-a convenit la Chicago, este în desfăşurare planificarea iniţială pentru o nouă misiune, care va consta în instruirea, consilierea şi sprijinirea Forţelor Naţionale de Securitate Afgane (ANSF), se arată într-un comunicat emis sâmbătă, la finalul conferinţei de la Sibiu. Astfel, şefilor statelor majore din ţările membre NATO li s-a comunicat că armata afgană devine tot mai puternică şi mai încrezătoare în forţele proprii, că sunt cu adevărat pe calea cea bună în preluarea conducerii. În câteva săptămâni, ANSF vor ajunge la un efectiv de 352.000 de membri şi vor prelua conducerea, devenind capabile să asigure securitatea a trei sferturi din populaţia ţării.

Retragerea trupelor româneşti din Afganistan se va face gradual şi în funcţie de situaţia din teren, începând cu jumătatea anului 2013, a declarat sâmbătă, la Sibiu, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, la finalul Comitetului Militar NATO: „Reducerea forţelor se va face treptat, gradual, în funcţie de situaţia din teren şi în funcţie de deciziile celorlalţi aliaţi şi parteneri cu care operăm în zona de responsabilitate”. La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat că, „în principiu”, România va începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, calendarul fiind în curs de dezbatere.