Economiile occidentale se află într-un cerc vicios, agravat de amânările liderilor politici, avertizează şefa FMI, Christine Lagarde. Aceasta le-a cerut liderilor lumii să „facă front comun” pentru a contracara riscul de recesiune în Statele Unite şi Europa. Directorul Fondului Monetar Internaţional a declarat că există prea multă îndatorare în sistem şi asupra economiilor avansate planează incertitudinea. Christine Lagarde a spus că nu este vremea retragerilor sau a jumătăţilor de măsură şi le-a cerut liderilor politici să se unească, deoarece nimeni nu va fi scutit de efecte dacă economiile reintră în recesiune.