Opoziţia de centru-stânga a câştigat, joi, 15 septembrie, alegerile legislative, conform sondajelor efectuate la ieşirea din secţiile de votare. Încă de la primele estimări care au deschis calea ascensiunii liderului social-democrat, Helle Thorning-Schmidt, la funcţia de prim-ministru, partidul său părea îndreptăţit să aspire la adjudecarea majorităţii, din cele 179 de locuri ale parlamentului. Sondajele realizate de TV2 au dat 92 de locuri pentru blocul de centru-stânga, 86 de locuri celui de centru-dreapta. Ancheta publicată de Institutul de sondaje DR a dat 90 de locuri blocului de stânga, contra 85 de locuri blocului de dreapta, lăsând 4 mandate pentru teritoriile autonome (Groenlanda şi Insulele Feroe). Conform rezultatelor oficiale, publicate ieri, după numărarea tuturor voturilor blocul de stânga a obţinut 89 din cele 179 de locuri în parlament, iar cel de dreapta numai 86, la o participare de 87,7%, cea mai înaltă rată din ultimele decenii. Doamna Helle Thorning-Schmidt, 44 de ani, este frumoasa fiică a fostului lider britanic laburist Neil Kinnock, şi va deveni prima femeie şef al unui guvern din Danemarca. La dreapta, premierul liberal Lars Loekke Rasmusen, 47 de ani, va trece în opoziţie, după zece ani, recunoscându-şi înfrângerea. „Mai devreme am sunat liderul opoziţiei, Helle Thorning-Schmidt. Am felicitat-o şi i-am spus că acum are posibilitatea de a forma un nou guvern”, a declarat Lars Loekke Rasmusen în faţa suporterilor săi. El a anunţat că va prezenta demisia guvernului său imediat, în faţa reginei, pentru ca Helle Thorning-Schmidt să-şi poată ocupa postul de premier al Danemarcei. Aceasta a convins electoratul că va fi în măsură să revigoreze economia, promiţând o relansare a investiţiilor în educaţie şi infrastructură. Ea intenţionează să injecteze circa 18 miliarde de coroane (2,41 miliarde euro), pentru a finanţa o oră de muncă suplimentară săptămânal. Victoria social-democraţilor în Danemarca, citadela lor tradiţională, după zece ani, reprezintă nu doar un transfer de hegemonie, dar şi un semnal. Helle Thorning-Schmidt a anunţat că va forma o alianţă de guvernare cu social-liberalii, conduşi de Margarethe Vestager.