Odată trecut mijlocul lunii august, semnele îmbătrânirii verii devin tot mai perceptibile. Şi într-un judeţ cu multă câmpie, reală pondere agricolă, orice discuţie despre ceea ce produce pământul, prin străduinţa oamenilor, nu e deloc inutilă. În curând, se va putea vorbi de demararea înfiinţării noilor culturi cerealiere de grâu şi orz. Avându-se în vedere experienţa recentă, acumulată. În date concrete, încă nevalidate de direcţia de statistică, 2016 a adus şi cea mai bună producţie de grâu a Doljului din ultimii ani: circa 600.000 tone. Mai bună decât se estima, mai slabă decât se aştepta să fie, prin raportare la potenţialul zonei şi media la unitatea de suprafaţă, înregistrată la nivelul UE. Oricum, o certitudine este faptul că Doljul contează în balanţa cerealieră a ţării. Care cu o producţie totală de 9-10 milioane tone grâu, poate asigura consumul intern şi bineînţeles „ieşi” la export cu anumite disponibilităţi. Numai că nu trebuie uitat că un an agricol nu seamănă cu altul şi după an agricol generos poate urma unul calic. Şi avem în vedere, în primul rând, regimul de precipitaţii, dar şi prezenţa sau absenţa zăpezii în timpul iernii. Oricât ne-am dori de mult, România nu contează între primele 10 ţări exportatoare de grâu şi sursa este Ministerul Agriculturii din SUA. Enumerate sunt Rusia, Canada, SUA, Franţa, Ucraina, Australia, Argentina, Kazakstan, Turcia, care şi fac preţul de bursă, la acest important produs cerealier. Paradoxal, anul acesta Franţa, din cauza condiţiilor meteo, anunţă o scădere de 25% (!), care corespunde la 10 milioane de tone faţă de anul trecut. Şi Hexagonul era principalul furnizor pentru ţările Magrebului şi Africii de Vest. Pe piaţa externă grâul are căutare, fiindcă Egiptul, Indonezia, Algeria, Brazilia, Japonia, Iranul, Tailanda, Marocul, Mexicul, importă an de an însemnate cantităţi de grâu. Să revenim. Evident că nu se doreşte neapărat ca România să acceadă în rândul marilor producători de cereale. Ceea ce ar fi posibil, având în vedere, de pildă, câteva mari exploatări agricole din judeţul Dolj, de-a dreptul performante: Cerealcom (circa 6 tone la ha), Cervina (5 tone la ha), Oltyre (5,6 tone la ha), SC Rodesco Agriculture SRL Moţăţei (7,2 tone la ha), SC Solventul Moţăţei (6,3 tone la ha), SC Isolde Farms Măceşu de Sus (6,2 tone la ha), Centro Trans Valea Stanciului (6,7 tone la ha). Datele sunt analizate prin amabilitate specialiştilor DGA Dolj. O dicuţie despre marea bogăţie a Doljului, care este grâul, n-ar putea porni decât de la actuala stare de fapt. Adică, aceea că lângă marile exploatări agricole cu suprafeţe totuşi limitate destinate culturii cerealiere menţionate, se află restul cultivatorilor, mulţi la număr, cu suprafeţe reduse, dar care cumulat deţin ponderea la nivelul judeţului, nereuşind performa din cauza tehnologiilor îndoielnice folosite, prin neputinţa lor financiară. Un dialog între marii şi micii producători, şi-ar avea utilitatea sa, în sensul că inclusiv cei dintâi rămân interesaţi în obţinerea de producţii cât mai mari, pe care în calitatea lor de dealeri să le poată valorifica. În absenţa unor sindicate agricole, a unor cooperative agricole, sau a unei camere agricole viabile, unicul for metodologic rămânând Direcţia Agricolă, o dezbatere cât de cât serioasă, rămâne doar un deziderat. Aşa stând lucrurile şi nu altfel, atingerea unor randamente performante la unitatea de suprafaţă, rămâne la îndemâna doar a celor… puternici, capabili să se încadreze în perioadele optime cu toate lucrările agricole de sezon, adică să respecte ad literam tehnologia specifică.
