Ar fi ceasul grâului. Suntem în luna lui cuptor. Dar calendarul astral a luat-o anapoda. Ploaie după ploaie, pe alocuri potopitoare, furtună după furtună şi grâul, falnic acum o lună, e culcat mai peste tot în calea combinelor, care vântură lanurile în ferestrele evadate din cenuşiul somnolent al cerului. În fiecare zi, ca niciodată, plouă bezmetic în câte un perimetru deloc restrâns al Doljului, ceea ce nu s-a mai pomenit. Oamenii refuză resemnarea până nu-şi vor strânge grâul. Avuţia lor. Deocamdată sunt în câmp. Doar ei, combinele şi grâul. O imagine de film, aproape ireală, am surprins în platoul de deasupra Coţofenilor din Dos – poticnit în coaste şi râpi – care nu se leagă, fiindcă nu se întinde prea mult, cu vălurita câmpie a Cernăteştiului, Braloştiţei şi celelalte vecinătăţi. Numai în artă e atâta zădărnicie. Fiindcă utilajele se caţără pe curmături şi pe coaste. Din cauza ploilor prelungite, drumurile de hotar, bătătorite în timpul verii, altădată, acum se lasă la trecerea combinelor sau remorcilor, încărcate, cu roţile dindărăt zbătându-se în aer, ca aripile insectelor prinse în ac, încât sentimentul insecurităţii devine dominant. Atmosfera e una de front, tensionată, orice zvon de ploaie simbolizând apropierea liniei inamice, fiindcă secerişul chiar este pretutindeni o bătălie. Una de uzură, extenuantă la culme, prin punerea răbdării la încercare, în pofida performantelor combine apărute în peisaj. Niciodată în anii din urmă, pe vremea asta, n-a fost atât de dorit soarele, dogoarea lui, ca acum. Mai este mult grâu de strâns pe întinderea Doljului. Se estimase, la un moment dat, o producţie de circa 600.000 de tone. Când totul părea în cea mai promiţătoare ordine a lucrurilor, ploile au încurcat socotelile, ameninţând acum ca boabele coapte din spice să încolţească. Am spus de atâtea ori – şi o s-o repet – că grâul prin părţile locului nu-i o simplă plantă cerealieră, ci face parte de mult din sufletul şi conştiinţa noastră. Şi acum, când această vară buimacă zguduie făpturile de trestii gânditoare şi înfricoşate ale celor care-l strâng, un sentiment de nelinişte tulburătoare se face resimţit. Într-un fel, ce paradox, între ceea ce se petrece pe scena politică şi ceea ce se trăieşte în câmp, unde se strânge grâul şi se află o parte din România reală, care va fi chemată la vot în toamnă.
