UE: Cine îl va înlocui pe Herman van Rompuy?

0
352

După validarea lui Jean Claude Juncker de către Parlamentul European, ca preşedinte al Comisiei Europene, liderii europeni mai au de convenit asupra celorlalte posturi strategice, între care cea de preşedinte al Consiliului European, de şef al diplomaţiei şi de preşedinte al Eurogrupului. Toate aceste înalte demnităţi vor fi încredinţate la capătul unui echilibrat joc subtil dreapta-stânga, nord-sud, est-vest. După 2009, Consiliului European a avut un preşedinte permanent, care a coordonat activitatea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre UE. Numit pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, creştin-democratul belgian Herman Van Rompuy a primit o reînnoire de mandat, graţie artei compromisului. Mandatul său expiră la 30 noiembrie a.c.. Social-democraţii, mult mai numeroşi la nivelul Consiliului decât în 2009, revendică acest post, dar nu s-au pus de acord în privinţa numelui candidatului. Premierul danez, Helle Thorning-Schmidt, moderată şi acceptată de britanici, rămâne în cursă, dar multe ţări sunt reticente faţă de reprezentanta unei ţări care refuză euro. La dreapta se vehiculează numele conservatorilor Enda Kenny, premierul irlandez, Valdis Dromovskis, fost şef al guvernului leton. Mai sunt şi liberalii, în pierdere de viteză, care doresc un post în contrapartidă la ralierea lor. Se evocă numele premierului olandez, Mark Rutte, sau al fostului premier estonian, Andrus Ansip. Cât priveşte numele viitorului ocupant al postului de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă, ocupat momentan de Catherine Ashton, în cursă rămâne tânărul ministru italian al Afacerilor Externe, Federica Mogherini. Candidaturii sale i se opune însă Lituania, dar şi alte ţări, din cauza poziţiei Romei, considerată favorabilă Moscovei. Jean Claude Juncker are nevoie de consultări pentru că ocupantul acestui post va deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Comisarul european pentru Ajutor Umanitar, bulgăroaica Kristalina Georgieva, este şi ea aspirantă la acest post, aparţinând dreptei moderate din PPE, dar postul este promis stângii. În caz de blocaj, şefii de stat şi de guvern se vor întâlni în toamnă, dar înainte de sfârşitul mandatului lui Herman Van Rompuy.