Germania: Angela Merkel conduce în toate sondajele

0
324
Angela Merkel

Cu zece săptămâni înaintea alegerilor generale, Angela Merkel conduce în toate sondajele. Diferitele institute de sondare a opiniei publice creditează CDU (creştin-democraţi) cu 41% din intenţiile de vot, faţă de 22% pentru SPD (social-democraţi), 14% pentru Verzi şi doar 5% pentru FDP (liberali). Dacă Angela Merkel poate spera la un al treilea mandat de cancelar, nimic nu indică şi faptul că ar putea continua, aşa cum îşi doreşte, o majoritate de centru-dreapta, formată cu liberalii în 2009. Intervievată luni, în cadrul „marelui interviu al verii”, cancelarul nu şi-a ascuns dorinţa „de a lucra în continuare cu coaliţia creştin-liberală”, arătându-se astfel convinsă că FDP va fi prezentă în Bundestag după alegeri. Numai că sondajele nu sunt deloc încurajatoare, liberalii fiind creditaţi chiar şi sub pragul de 5% intenţii de vot, ceea ce nu le-ar mai putea permite continuarea prezenţei în Budestag. Angela Merkel este în continuare politicianul cel mai popular din Germania, dar dacă germanii şi-ar alege cancelarul (desemnarea nu este directă), ei rămân rezervaţi în privinţa guvernului, căruia i se acordă o notă de 3,4 pe o scară de la 1 (cea mai mare notă) la 6 (cea mai mică notă). Jocurile nu sunt aşadar făcute. Şi pentru partidele reflectate în Bundestag, cinci la număr, o bună mobilizare a electoratului încă indecis este totul: aproape un german din doi nu ştie pentru cine va vota la 22 septembrie a.c.. Scandalul ascultării telefoanelor de către NSA (n.r. – Agenţia Naţională de Securitate din Statele Unite) ar putea aduce deservicii coaliţiei aflate la putere. Opoziţia reproşează guvernului că ar fi fost la curent cu spionarea sistematică a cetăţenilor. Iar Peer Steinbruck, challengerul Angelei Merkel, a cerut crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe această temă. În opinia sa, exprimată în „Bild Zeitung”, este vorba de un atentat la drepturile fundamentale ale cetăţenilor germani. Mai rămân zece săptămâni pentru Peer Steinbruck pentru a reduce ecartul, dar misiunea pare imposibilă, fiindcă este vorba de mobilizarea a circa 10 milioane de electori pierduţi de SPD după 1998. „Mobilizarea a 4-5 milioane dintre aceştia ar fi suficientă pentru a câştiga”, insistă candidatul social-democrat, care pune preţ pe campania din uşă în uşă. Alegerile, afirmă politologul Nils Diederich, se joacă în cursul ultimelor şase săptămâni. Angela Merkel s-a deplasat pentru câteva săptămâni de vacanţă în sudul Tirolului. Pentru ea, campania va demara veritabil cu un duel televizat, care i-l va opune pe Steinbruck la 1 septembrie.