Prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a respins o serie de excepţii şi a decis că sunt constituţionale mai multe articole din lege care se referă la înfiinţarea şi operaţionalizarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), relatează Agerpres
„O reglementare specială în Constituţia României o are raportul dintre dreptul naţional şi dreptul Uniunii Europene (…). Astfel, clauza de aderare la Uniunea Europeană cuprinde în subsidiar o clauză de conformitate cu dreptul UE, potrivit căreia toate organele naţionale ale statului sunt obligate în principiu să implementeze şi aplice dreptul UE. Acest lucru este valabil şi pentru Curtea Constituţională, care asigură, în virtutea art.148 din Constituţie, prioritatea de aplicare a dreptului european. Însă această prioritate de aplicare nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale (…) ca garanţie a unui nucleu identitar de fond al Constituţiei României şi care nu trebuie relativizată în procesul integrării europene”, se arată în motivare.
CCR afirmă că, în virtutea acestei identităţi constituţionale, este abilitată să asigure supremaţia Legii fundamentale pe teritoriul României.
„Potrivit clauzei de conformare cuprinse chiar în textul art. 148 din Constituţie, România nu poate adopta un act normativ contrar obligaţiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru (…), însă cele anterior arătate cunosc desigur o limită constituţională, întemeiată pe conceptul de ‘identitate constituţională naţională’”, se precizează în documentul citat.
Curtea Constituţională menţionează că „principiul statului de drept presupune securitate juridică, respectiv încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale în vigoare şi în modul de aplicare al acestora, astfel încât orice subiect de drept să-şi determine în mod previzibil conduita”.
„Or, în măsura în care unele instanţe judecătoreşti lasă neaplicate din oficiu dispoziţii naţionale pe care le consideră ca fiind contrare dreptului european, în vreme ce altele aplică aceleaşi reglementări naţionale, considerându-le conforme dreptului european, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o gravă insecuritate juridică şi, implicit, încălcarea principiului statului de drept”, se mai arată în motivare.
Curtea Constituţională a respins, pe 8 iunie, o serie de excepţii, hotărând că sunt constituţionale mai multe articole din lege care se referă la înfiinţarea şi operaţionalizarea SIIJ.
Potrivit unui comunicat transmis atunci de CCR, judecătorii constituţionali au respins, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 88 ind.1 alin.(1)-(5), ale art. 88 ind.2- ind.7, ale art.88 ind.8 alin.(1) lit.a)-c) şi e) şi alin.(2), precum şi ale art.88 ind.9 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
De asemenea, cu unanimitate de voturi, CCR a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 ind.1 alin.(6) art.88 ind.8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Tot cu unanimitate de voturi a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
În comunicat, CCR îşi exprimă punctul de vedere în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la SIIJ.
„Din perspectiva controlului de constituţionalitate, hotărârea CJUE nu aduce elemente de noutate, nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 şi rapoartele MCV întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, aşa cum o făcuse în prealabil şi instanţa constituţională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 şi caracterul de recomandare al rapoartelor MCV, şi nici cu privire la conţinutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credinţă cu Comisia Europeană ‘pentru a surmonta (…) dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate’. Prin urmare, Curtea şi-a menţinut jurisprudenţa anterioară şi a constatat că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituţionalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituţie – Decizia 2006/928 -, prin dispoziţiile şi obiectivele pe care le impune, nu are relevanţă constituţională, întrucât nu complineşte o lacună a Legii fundamentale şi nici nu stabileşte un standard mai ridicat de protecţie decât normele constituţionale în vigoare”, susţine CCR.
