Croaţia a profitat de naivitatea nigerienilor

0
466

Croaţia a obţinut o victorie cinică în faţa Nigeriei, la Kaliningrad, scor 2-0. Experienţa unor fotbalişti căliţi în cele mai puternice campionate ale Europei şi-a spus cuvântul răspicat. A fost un meci în care prima ocazie creată a venit în ultimul minut şi a fost ratată de Kovacic. Era deja 2-0 însă, fiindcă Mandzikic a profitat de două ori de naivitatea africanilor. Prima dată a reluat cu capul la un corner, mingea ieşea afară, dar Etebo a deviat în propria poartă, apoi Ekong l-a luat în braţe în careu pe jucătorul lui Juventus şi arbitrul a fost obligat să dicteze penalty, transformat simplu de Modric. Croaţia conduce grupa, cu 3 puncte, urmată de Argentina şi Islanda, cu 1 punct, şi Nigeria, fără punct.

Croaţia – Nigeria 2-0 (Etebo autogol. 32, Modric 71)

  • Croaţia: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic – Rakitic, Modric – Rebic (78 Kovacic), Kramaric (60 Brozovic), Perisic – Mandzukic (86 Pjaca). Antrenor: Zlatko Dalic.
  • Nigeria: Uzoho – Idowu, Ekong, Balogun, Shehu – Ndidi, Etebo – Moses, Obi Mikel (88 Nwankwo), Iwobi (62 Musa) – Ighalo (74 Iheanacho). Antrenor: Gernot Rohr.