NATO: Turcia îşi reafirmă intenţia de a bloca aderarea Finlandei şi Suediei

0
500

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reafirmat luni 16 mai a.c. că ţara sa, membră NATO din 1952, se opune aderării Finlandei şi Suediei şi nu va ceda. Şeful diplomaţiei suedeze, Peter Huttqvist a declarat, la rândul său, că o delegaţie suedeză se va deplasa la Ankara, dar replica preşedintelui turc a fost severă: Suedia este pepiniera organizaţiilor teroriste, iar Finlanda este binevoitoare cu PKK, organizaţie calificată ca teroristă de UE şi SUA. Moscova a asigurat că nu are nici o problemă cu cele două ţări aspirante la integrarea în NATO dar a avertizat că instalarea de infrastructură militară pe teritoriul lor ar putea antrena un răspuns din partea Rusiei care depinde de natura „ameninţării contra noastră”, cum menţionează The Moscow Times.