Craiovenii pot adopta… o statuie!

0
394

Proiectul „Craiova cotidiană prin statui” al Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” îşi va încheia prima etapă până la sfârşitul lunii mai. Aceasta constă în amplasarea în diferite puncte ale oraşului a zece statui din fibră de sticlă realizate de artistul plastic Valentin Duicu. Primele două pot fi văzute pe „Calea Unirii” şi pe strada „Alexandru Ioan Cuza”, celelalte opt urmând să fie fixate luna aceasta.

În cea de-a doua etapă, Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” scoate spre adopţie cele zece statui, invitând oamenii de afaceri şi cetăţenii să contribuie la înfrumuseţarea oraşului, adoptând statuia preferată, prin acoperirea costurilor de turnare în bronz, şi dăruind-o apoi Craiovei.

„Fiecare lucrare în bronz va avea o placă informativă pe care se vor preciza atât iniţiatorii proiectului, cât şi numele persoanei fizice sau juridice care a donat-o oraşului, încercând astfel stimularea asocierilor între public şi privat. Costul turnării în bronz a unei statui este estimat a se încadra între 4.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de dimensiune şi structură”, au precizat reprezentanții asociației.

Cei care doresc să adopte o statuie şi să-şi înscrie contribuţia la dezvoltarea Craiovei pot contacta Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” la adresa de e-mail corina@craiovaculturala.ro.