Alegeri europarlamentare: Votăm direcţia UE pentru viitorii 5 ani şi liderii care o încarnează!

„De data aceasta va fi diferit”. Aşa se precizează. Se are în vedere noul articol 17 al Tratatului UE, derivat din articolul 9 al Tratatului de la Lisabona. Dezbaterea televizată de joi seara, organizată la Bruxelles, cu participarea candidaţilor la preşedinţia Comisiei Europene – Martin Schulz pentru socialişti, Jean Claude Juncker pentru conservatori, Guy Verhofstadt pentru liberali, Ska Keller şi Jose Bove pentru ecologişti şi Alexis Tsipras pentru stânga radicală – s-a dovedit animată, deloc agresivă, identificând liniile de fractură în abordările stânga-dreapta. Întrebările au fost formulate în limba engleză, de o jurnalistă de la RAI, iar timpul rezervat răspunsului fiecărui candidat a fost de un minut. Temele convenite, altminteri comune tuturor celor 28 de state membre, în afara celor naţionale, au fost austeritatea, imigraţia, atitudinea faţă de Rusia în conflictul său cu Ucraina. În platou, pentru prima dată a fost prezent şi un eurosceptic, grecul Alexis Tsipras. O observaţie: pentru prima dată în istoria lor, alegerile europarlamentare sunt personalizate, în sensul că familia politică europeană câştigătoare a alegerilor este îndrituită să dea şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene. „Viitorul preşedinte al Comisiei se află în această sală”, a exclamat Martin Schulz, ca discretă descurajare pentru cancelarul Angela Merkel şi omologii săi, care încă mai cred că „jocurile lor de culise” şi nu votul europenilor din 22-25 mai a.c. vor conta în viitoarea desemnare a preşedintelui CE şi al Consiliului. Dar articolul Tratatului de la Lisabona stipulează clar că şefii de stat şi de guvern vor trebui „să ţină cont” de rezultatul alegerilor europene, implicit configuraţia Parlamentului European în desemnarea preşedintelui CE. Cele trei  mari grupuri parlamentare din Parlamentul European s-au pus deja de acord pentru încredinţarea preşedinţiei CE capului de listă al familiei politice care va veni cu cel mai mare număr de eurodeputaţi. Dacă se va întâmpla ca prin aranjamente de culise Consiliul să treacă peste această decizie şi se va desemna alt candidat, „atunci democraţia europeană este ucisă” a spus Guy Verhofstadt, cu trimitere expresă la Angela Merkel, care ar fi preferat-o pe Christine Lagarde, actuala patroană a FMI, în capul executivului european, rezervând preşedinţia Consiliului European lui Jean Claude Juncker. Aşadar, scrutinul este considerat de o importanţă cardinală: votăm viitoarea conducere a Europei. De votul nostru depinde relansarea construcţiei europene. Legătura între votul pentru cei 751 de eurodeputaţi şi alegerea preşedintelui CE, oferită prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în 2009, poate fi asemuită cu alegerea unui preşedinte de ţară într-un regim parlamentar. Mai clar, desemnarea respectivă nu mai este privilegiul exclusiv al şefilor de stat şi de guvern. Şi totul se face în scopul ranforsării legitimităţii CE, în detrimentul derivatelor naţionale iluzorii. Susţinerea nu este deplină, dacă avem în vedere şi euroscepticii, dar rezultatul scrutinului va determina direcţia UE pentru viitorii 5 ani. Şi pentru prima dată, alegătorii europeni, prin votul lor, desemnează viitorul preşedinte al CE. Cum socialiştii şi conservatorii sunt „umăr la umăr” în sondaje, în funcţie de numărul eurodeputaţilor obţinut de fiecare câmp sau familie politică vom şti la ce să ne aşteptăm. Deşi Martin Schulz, care promite să termine cu politica austerităţii, pe contul său Twitter, susţine că va fi „primul preşedinte al CE ales democratic, fără vreun acord prealabil”. Contează enorm pentru asta şi aportul social-democraţilor români, mai exact „zestrea” de europarlamentari cu care aceştia se aşează în spatele candidatului lor.

Despre candidaţi (detalii)

• Guy Verhofstadt – belgianul federalist

Fost premier al Belgiei şi federalist convins, Guy Verhofstadt este candidatul susţinut de ALDE (centrul european). Liberal convins, supranumit „Baby Thatcher”, şi-a schimbat raporturile cu politica în urma genocidului din Rwanda. Deşi are puţine şanse de a sosi „în frunte”, se consideră un candidat „de compromis” pentru a prezida Comisia Europeană. În 2004, Marea Britanie s-a opus nominalizării sale, considerându-l „prea federalist”. Pasionat de ciclism, bun prieten cu ecologistul Daniel Cohn Bendit, bucătar amator, îşi produce propriul vin în proprietatea din Italia. Inspirat de Jacques Delors, doreşte Comisia Europeană aidoma „unui adevărat guvern european”. Stăpâneşte cinci limbi străine, iar priorităţile sale sunt următoarele: locuri de muncă, consolidarea integrării europene, o Europă a energiei, un acord de liber schimb exigent cu SUA.

• Ska Keller – singura femeie în competiţie

De origine daneză, născută în Germania de Est în 1981, candidează în tandem cu eurodeputatul francez Jose Bove din partea ecologiştilor. Licenţiată în islamologie şi turcologie, a câştigat alegerile primare, spre surpriza generală, în urma unei campanii foarte active pe Internet. La 32 de ani este singura femeie care a avut curajul să se înscrie în cursa pentru preşedinţia CE. Vorbeşte şase limbi, inclusiv germana, engleza, turca şi finlandeza. Priorităţile sale: şomajul în rândul tinerilor, chestiunea imigraţiei, tranziţia energetică, refuzul energiei nucleare şi a gazelor de şist, respingerea tratatului transatlantic.

• Jean Claude Juncker – favoritul luxemburghezilor

În politică este un maratonist: a fost premier al Luxemburgului timp de 18 ani şi a prezidat Eurogrupul timp de 8 ani. Fiul unui metalurgist, el încarnează o Europă liberală şi paşnică. Este ultimul politician în exerciţiu care a participat la negocierile Tratatului de la Maastricht. Descris ca un băutor şi fumător înrăit, este, în acelaşi timp, un poliglot, exprimându-se în engleză, franceză şi germană. Are un câine din Grecia – aluzie la criza datoriei – pe care l-a numit Platon. În cazul unei victorii insuficiente, se vorbeşte că, totuşi, Consiliul ar prefera un candidat „extern”, şi numele lui Christine Lagarde circulă, fără a fi fost vreodată confirmat. Priorităţile sale: crearea unei pieţe unice, a unei Uniuni Europene a energiei, un tratat de liber schimb „rezonabil şi echitabil”cu SUA, rezolvarea conflictului între Europa şi Marea Britanie.

• Alexis Tsipras – un Che Guevara grec

La numai 40 de ani, liderul stângii radicale din Grecia „Syriza” este cel mai tânăr lider politic din ţara sa. În urma crizei datoriilor, partidul său a devenit prima forţă a stângii. N-are experienţă europeană, dar încarnează refuzul european la austeritate. Fan al fotbalului, susţine echipa ateniană Panathinaikos. Este descris drept calm şi ponderat în raporturile cu presa. A fost rugat, în plină criză a datoriilor, să constituie un guvern în Grecia. Engleza sa ezitantă a făcut obiectul unor critici în ţara sa. Este descris de presa străină ca Che Guevara grec. Pe una din fiicele sale a numit-o Ernesto. Priorităţi: sfârşitul planului de austeritate impus Europei, moratoriu şi ştergerea parţială a datoriilor considerate insuportabile, un „New Deal” european pentru relansarea creşterii, nici o ieşire din zona euro.

• Martin Schulz – socialistul german, care nu-i diplace lui Merkel

S-a născut în 1955 la intersecţia frontierelor germană, olandeză şi belgiană. Cu o vechime în PE de 20 de ani, a reuşit să obţină preşedinţia acestuia în 2012, cu ajutorul dreptei, în schimbul susţinerii sale acordată lui Jose Manuel Barroso. După o altercaţie cu Berlusconi, în 2003, acesta l-a numit „Kapo”, ceea ce l-a făcut celebru în Parlamentul European. Suporter al echipei FC Koln. Poliglot. După ce a cochetat cu băutura, a renunţat definitiv la ea. Prima sa meserie a fost cea de librar, înainte de a fi ales primar al oraşului Wurselen (Rhenania de Nord – Westfalia), la 31 de ani. Priorităţile sale: locuri de muncă, lupta contra fraudei şi evaziunii fiscale, un pact pentru revenirea la salariul minim în Europa şi imigraţia. Este candidatul cel mai urmărit pe Twitter, reţea de socializare pe care îşi face campanie. Este considerat un bun prieten al social-democraţilor de la Bucureşti şi în relaţii deplin cordiale cu premierul Victor Ponta. Este considerat locomotiva socialiştilor în actuala campanie electorală şi se speră că ar putea s-o convingă pe Angela Merkel să nu-i bareze drumul.

Principalul obstacol al unui proces democratic: Angela Merkel

Principala voce a Consiliului European rămâne Angela Merkel, care trebuie, alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern, să-şi dea acordul la nominalizarea preşedintelui Comisiei Europene. Nu puţini şefi de stat sunt reticenţi, dacă nu chiar ostili, ca aceasta să impună viitorul său interlocutor în fruntea executivului european. Dacă liderii europeni nu vor ţine cont de rezultatul alegerilor şi nu vor desemna un candidat cap de listă „se va declanşa un incident major”, a declarat Jean Claude Juncker. La rândul său, Guy Verhofstadt a declarat că Parlamentul European, care dispune de ultimul cuvânt, trebuie să refuze orice candidat care nu figurează pe lista celor care reprezintă ofertele unor familii politice. Din atâtea şi atâtea motive, pe care nu le mai enumerăm, fiindcă am tot făcut-o în ultimele zile, alegerile din 25 mai au o maximă importanţă, fiindcă peste tot în Europa se resimte un sentiment de injustiţie, iar necesara schimbare a Europei a devenit un imperativ. Şi numai prin vot democratic se poate proba dorinţa unei alte politici, mai exact a unei alte direcţii.

(Documentare realizată după „Le Monde”, „Le Figaro”, „Le Point”, „Huffington Post” – ediţia franceză)