La Băileşti, un tânăr băut la volan a intrat cu maşina într-un autoturism parcat pe trotuar

0
512

Noaptea trecută, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Băilești au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada “Lt. Becherescu”, din localitate, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiu, a lovit  o maşină parcată  pe trotuar. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a

indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la spital, conștient și cooperant, pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.

FOTO:arhivă