Vineri va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă

0
362

Vineri, între orele 9-13, va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj cu sprijinul conducerii Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova. Bursa, se va desfăşura la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova din strada Eugeniu Carada, nr.10. Daniela Barbu, directorul executiv al AJOFM Dolj a precizat prin intermediul unui comunicat de presă că obiectivul principal al acestei măsuri active îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt. “Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţă muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă în loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau în ultima instanţă să se (re)orienteze profesional spre ocupaţii cu mai mari posibilităţi de angajare pe termen mediu şi lung”, a mai spus Daniela Barbu.

354 de job-uri oferite de 29 de agenţi economici

Până ieri au fost contactaţi 279 agenţi economici pentru depistarea locurilor de muncă vacante. Dintre aceştia 29 de agenţi economici şi-au anuntat participarea şi vor prezenta condiţiile pentru 354 locuri de muncă, din care trei job-uri sunt pentru persoanele cu studii superioare şi 14 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi. “Agenţii economici care vor participa la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct,  fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Pe întreg intervalul de timp dintre orele 9-13, Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Forţei de Muncă Dolj, va oferi prin personal specializat, informaţii privind serviciile pe care le oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi consultaţii privind facilităţile pe care le acordă pentru a stimula agenţii economici care crează locuri de muncă”, a mai spus Daniela Barbu.