Craiova: Eleve “spulberate” pe trecerea de pietoni de un taximetrist

0
379

accidentDouă eleve care mergeau la şcoală, în această dimineaţă, au fost accidentate de un taximetrist, chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut pe strada Brestei din Craiova, în apropiere de intersecţia cu strada Iancu Jianu. Din primele cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră, s-a stabilit că două eleve, care traversau strada către Colegiul Gheorghe Chiţu, pe trecerea de pietoni, au fost lovite în plin de un taxi Dacia Logan, conduse de un craiovean de 39 de ani. Tinerele au fost rănite uşor şi transporate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar pe numele şoferului a fost deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.