Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a publicat calendarul oficial, tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la programele universitare de licență, sesiunea 2026. Candidații interesați de o carieră în domeniul medical pot consulta toate informațiile pe site-ul instituției.
Înscrierea candidaților se va face exclusiv online, în perioada 6 iulie – 19 iulie 2026.
Concursul de admitere este programat astfel: 26 iulie 2026 – Medicină, Medicină dentară și Medicină MApN;28 iulie 2026 – Farmacie, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Tehnică dentară, Asistență medicală generalistă, Radiologie și imagistică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Nutriție și dietetică și Asistență medicală generalistă MApN.
Programele de studii disponibile în anul universitar 2026-2027
Pentru anul universitar 2026-2027, UMF Craiova oferă mai multe programe de studii în cadrul celor patru facultăți:
Facultatea de Medicină
- Medicină (limba română)
- Medicine (limba engleză)
- Medicină militară
Facultatea de Stomatologie
- Medicină dentară (limba română)
- Dentistry (limba engleză)
- Tehnică dentară
Facultatea de Farmacie
- Farmacie
- Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic
Facultatea de Asistență Medicală
- Asistență medicală generalistă
- Asistență medicală militară
- Radiologie și imagistică
- Balneofiziokinetoterapie și recuperare
- Nutriție și dietetică
Rectorul UMF Craiova: „Deschidem porțile unei noi generații”
Rectorul UMF Craiova, prof. univ. dr. Dan Gheonea, a subliniat că admiterea reprezintă momentul în care universitatea își întâmpină viitorii specialiști din domeniul sănătății. Potrivit acestuia, instituția și-a consolidat programele în limbi străine, infrastructura de cercetare și parteneriatele internaționale, oferind studenților condiții moderne de formare și acces la proiecte academice importante. Calendarul complet al admiterii, tematica și bibliografia pot fi consultate pe site-ul oficial al UMF Craiova.















