Mihăilă, demis, Buceschi preia echipa de handbal a Craiovei

0
3

Parcursul dezastruos al echipei feminine de handbal a Craiovei, aflată pe locul 9 în campionat (din 12 echipe), cu doar 9 puncte după 15 etape, a dus la schimbarea antrenorului principal, nimeni altul decât selecţionerul României, Ovidiu Mihăilă. După înfrângerea dură de pe teren propriu cu Dunărea Brăila, scor 16-27, Mihăilă a fost demis şi înlocuit cu Costică Buceschi. În vârstă de 55 de ani, acesta vine să salveze de la retrogradare o echipă care îşi propunea la început de sezon participarea în cupele europene. Dacă totul va decurge bine, cele două părţi vor continua colaborarea şi în stagiunea următoare.

„Un nou capitol începe în viața echipei de handbal feminin. Am ajuns la un acord cu antrenorul Costică Buceschi, unul dintre cei mai experimentați tehnicieni din România. În vârstă de 55 ani, Costică Buceschi are o vastă experiență, atât pe plan intern, unde a antrenat echipe ca Minaur Baia Mare, HC Dunărea Brăila sau Corona Brașov, cât și pe plan internațional, conducând naționala Turciei spre participarea la primul Campionat European din istorie. În Țara Semilunei, acesta a reușit să câștige Supercupa cu formația Kastamonu. Contractul este valabil până la finalul sezonului, cu opțiunea de prelungire. Costică Buceschi conduce primul antrenament chiar în aceste momente. Mult succes în Bănie! Totodată, clubul nostru îi mulțumește lui Ovidiu Mihăilă pentru colaborare și îi urează multă baftă în următoarele proiecte și rămânem susținătorii săi în jocurile pe care le va avea cu Naționala României” este comunicatul clubului din Bănie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *