Lucrurile s-au precipitat teribil şi preşedintele francez Emmanuel Macron, destul de şters pe scena europeană, din cauza problemelor interne, vrea o întâlnire de urgenţă a liderilor, inclusiv cu participarea premierului britanic Keir Starmer, pe fondul îngrijorării provocate de Donald Trump, de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina. Pe care, de altfel, îl promisese din timpul campaniei electorale. Surse din Marea Britanie menţionează că invitaţi la Paris ar fi secretarul general NATO, Mark Rutte, liderii Germaniei (deşi Scholz mai are puţine zile de mandat), Italiei, Regatului Unit şi Poloniei. Şi asta, într-un moment, în care oficialii americani se îndreaptă spre Arabia Saudită pentru discuţii cu reprezentanţii ruşi, convenite după discuţia telefonică, din seara zilei de 15 februarie, între Serghei Lavrov şi Marco Rubio. Consilierul pentru securitate naţională, Mike Waltz, este eşteptat să se alăture secretarului de stat Marco Rubio şi trimisului special în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, pentru a pregăti negocierile dintre liderii Federaţiei Ruse şi SUA programate pentru 28 februarie la Ryad. Se anunţă o resetare a ordinii mondiale. Deşi există speculaţii cu privire la posibilitatea desfăşurării de trupe europene, este clar că nu este luat în considerare controlul întregii linii a frontului, care se întinde pe mai mult de 1.000 de kilometri. Un astfel de scenariu ar necesita un număr mare de militari şi resurse pe care NATO nu le poate furniza în prezent. Situaţia este şi mai complicată de o declaraţie recentă a şefului Pentagonului, care a respins categoric posibilitatea participării SUA la orice forţă de menţinere a păcii din Ucraina. El a mai spus că acest plan nu va beneficia de utilizarea articolului 5 al NATO, ceea ce înseamnă că ţările europene ar suporta riscul unei posibile escalade, fără o garanţie de susţinere a SUA. Planul de a trimite trupe în Ucraina presupune un risc enorm şi Moscova a precizat deja că ar considera prezenţa soldaţilor occidentali, pe teritoriul ucrainian, ca o interferenţă directă în conflict. În afara consecinţelor politice şi militare se pune întrebarea dacă Europa are capacitatea de a implementa un astfel de plan. Într-un moment în care şi Franţa şi Germania, deşi puternice din punct de vedere militar, se confruntă cu probleme politice interne şi o rezistenţă publică la angajamentul militar în străinătate. Washingtonul pare să ia distanţă de această iniţiativă, în distonanţă totală cu intenţiile anunţate de Donald Trump. În orice caz, lunile viitoare ar putea fi cruciale pentru continuarea războiului. Dacă ţările europene decid trimiterea de trupe pe teren, o nouă etapă a conflictului debutează, una în care NATO ar fi implicată direct. Volodimir Zelenski joacă la toate capetele posibile, într-o disperare, într-un fel justificată. Într-un inteviu pentru NBC News, dar pentru cine nu acordă interviuri, recunoaşte că „va fi foarte greu” pentru Ucraina să supravieţuiască fără sprijinul SUA. În schimb, estoniana Kaja Kallas, înaltul reprezentant al UE, o belicistă, a declarat că „administraţia Trump oferă Rusiei tot ceea ce doreşte înainte de negocieri” şi că „un acord încheiat pe la spatele nostru, pur şi simplu nu va funcţiona”: „aveţi nevoie de europeni şi de Ucraina pentru a îndeplini orice acord”. Ofensiva diplomatică, declanşată la începutul săptămânii precedente, de administraţia Trump, pentru a pune capăt războiului din Ucraina, i-a surprins pe europeni, obsedaţi de belicismul lui Von der Leyen, Baerbock, Kallas, Keir Staremer, şi vrăjiţi de lamentaţiile liderului de la Kiev. Nu l-au anticipat pe Donald Trump, în intenţiile sale, altminteri anunţate, nu i-au anticipat tornadele pe care le dezvoltă cu anunţurile sale şi războiul tarifar. Nu au anticipat pacea sau cel puţin tăcerea armelor. Fostul consilier al lui Zelenski, Oleksyi Arestovich, nu s-a înşelat când a recunoscut recent pe blogul său că Ucraina a făcut o greşeală completă, lansându-se din 1990, într-un delir naţionalist rusofob şi într-un conflict cu Rusia, condamnat încă de la începutul lui 2014, când actualul ministru de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, şi actualul preşedinte al Germaniei, Walter Steinmeier, au fost actori direct implicaţi, în discuţiile premergătoare declanşării… Maidanului.
