Urmărit internațional pentru participare la un grup infracțional organizat și înșelăciune, prins în Craiova

0
492

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au desfăşurat, în această dimineaţă, o acţiune pentru depistarea unor persoane urmărite internaţional în temeiul legii, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare.

În Craiova, a fost prins un bărbat de 54 de ani, față de care autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup infracțional organizat și înșelăciune. Individul, în complicitate cu alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional, cu scopul de a obține, pentru aproximativ 6200 de persoane, beneficiul cetățeniei sau venituri din starea de urgență, deși nu aveau dreptul să facă acest lucru, întrucât nu au fost niciodată rezidenți în Italia, astfel cauzând statului un prejudiciu de aproximativ 14,6 milioane de euro. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Cel în cauză a fost escortat de poliţişti şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.