Dumitru Constantin
Dacă tot există celebrul ceai de la „five o`clock” de ce n-ar exista şi războiul de la ora cinci ? Pun întrebarea pornind de la informaţia dată de Administraţia Biden, reluată şi completată de Departamentul de Stat şi de temutele servicii de spionaj americane potrivit căreia Rusia va ataca Ucraina chiar în timpul Olimpiadei de iarnă de la Beijing, ştire pe care revista germană „Der Spiegel” a reluat-o şi completat-o pentru că, de !, ea are surse de informaţii americane suspuse, care i-au divulgat până şi data exactă a invaziei -16 februarie ! Se pare că săptămânalul nemţesc, considerat cândva „icoană a informaţiei exacte, sigure şi corecte”, ştia şi ora exactă a atacului, fapt ce mi-a amintit de un eveniment din decembrie 2011 când, invocându-se calendarul maya, se anunţase al nu ştiu câtelea sfârşit al lumii. Cum, de-a lungul secolelor, s-au inventariat câteva sute de atare „sfârşituri ale lumii”, cu câteva zile înainte de data amintită, în rubrica mea de la emisiunea lui Alexandru Rusu de la Radio România Actualităţi de duminica după amiază, mi-am permis să prezint un orar al „sfârşitului lumii”, care includea colinde, eram doar înaintea Crăciunului !, momente de muzică şi umor, mesaje, recitaluri poetice, reţete de cozonaci şi prăjituri,etc. La aşa ceva m-a dus gândul anunţul din „Der Spiegel” care m-a cutremurat nu datorită gravităţii lui, ci pentru că mi-a arătat cât de urât, cât de murdar joacă acea presă „model”, acea presă pentru care, la un moment dat, puteam să bag mâna în foc în privinţa corectitudinii, exactităţii şi seriozităţii cu care-şi tratează cititorii !Pe urmă nu puteam să ignor un moment memorabil din istoria recentă a acestei reviste, despre care nu-mi explic cum şi de ce a intrat în isteria belicosasă a Administraţiei Biden şi a acoliţilor ei, gest plin de riscuri.
În decembrie 2018, un şoc deamploare a zguduit redacţia revistei „Der Spiegel” după ce s-a descoperit că unul dintre cei mai premiaţi şi mai celebri redactori ai săi, Claas Relotius, 37 de ani azi, şi-a falsificat 60 de articole, el inventânt cap-coadă subiectele şi personajele din reportajele sale.Culmea, la începutul aceleiaşi luni, decembrie 2018, el primise premiul de Reporter al anului pentru un articol despre tineri sirieni victime ale războiului civil izbucnit în această ţară în 2011. Tot el scrisese un reportaj despre un yemenit care petrecuse pe nedrept 14 ani în închisoarea de la Guantanamoşi un altul despre jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick, care, la intonarea imnului SUA, îşi punea un genunchi pe gazon, spre a protesta faţă de inegalităţile rasiale. Întâmplarea a umbrit serios istoria de 60 ani câţi avea atunci revista care apare la Hamburg, asta cu atât mai mult cu cât redacţia avea un serviciu intern ce verifica tot ceea ce scriau reporterii săi. Atunci, afacerea Relotius a amintit povestea lui Jayson Blair, redactor la nu mai puţin titratul cotidian „New York Times”, care inventase zeci de articole înainte de a demisiona, în 2003. Era considerat atunci cel mai mare impostor din istoria presei mondiale, calitate pe care i-a uzurpat-o neamţul Relotius. E drept, mai înainte, un alt săptămânal german redutabil, „Der Stern”, fusese victima unei excrocherii de amploare.Este vorba despre afacerea „Carnetelor lui Adolf Hitler” (Hitler-Tagebücher), un aşa zis jurnal intim al Fuhrerului scris de fapt de Konrad Kujau, un găinar est-german cunoscut de poliţie.În 1983, cele 60 de carnete au fost cumpărate de „Der Stern” cu 9,3 milioane de mărci, care, la rândul său, a cedat drepturile de publicare altor ziare şi reviste occidentale. Culmea ironiei, la conferinţa de presă în care s-a anunţat această bombă pulicistică s-a precizat şi că doi istorici au autentificat „Carnetele…”!Îniţial, ele fuseseră achiziţionate de Gerd Heidemann, reporter la „Stern”, un ins obsedat de nazism. După apariţia primului episod în presa occidentală, mai mulţi istorici reputaţi au pus la îndoială autenticitatea „Carnetelor”, investigaţiile au dovedit falsul, s-a declanşat un scandal uriaş în presa vest europaenă, ulterior Kujau şi Heidemann fiind condamnaţi la închsoare, iar mai mulţi directori de ziare au demisionat. În context, nu pot să nu amintesc că până şi noi, cei de la revista „LUMEA” am căzut în capcană, publicând primul episod, iar ulterior nu mai ştiam cum să dregem busuiocul !
Am amintit aceste episoade nefericite din istoria unor publicaţii redutabile ca „Der Spiegel”, „New York Times” şi „Der Stern”, dar adaug că, atunci, capii redacţiilor respective au căzut în plasa unor escroci, pentru că, în fond, asta au fost indivizii respectivi, în timp ce, acum, cu publicarea zilei (şi orei) „atacului rus asupra Ucrainei”, conducerea revistei „Der Spiegel” a intrat deliberat într-un joc murdar, ale cărui dedesubturi încă nu sunt clare. Sunt însă convins că, în timp, se vor face investigaţii şi se va afla totul, asta dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei politici prin care, prin cultivarea şi dilatarea isteriei belicoase s-a urmărit cu totul altceva.În context, cu riscul de a fi catalogat promoscovit aş cita răpunsurile consilierului prezidenţial rus Iuri Uşakov referitoare la convorbirea telefonică Biden-Putin de sâmbătă,12 februarie. Întrebat dacă„din discuţia de astăzi se poate înţelege logica părţii americane, dacă Biden ştia că urma să vorbească la telefon cu Putin, de ce a anunţat pentru 16 februarie „invazia” Rusiei în Ucraina, după care toate lumea a intrat în fibrilaţii? Nu se va întâmpla oare ca astăzi ei, şefii celor două state, să stea de vorbă, iar mâine sau poimâine domnul Biden să stabilească o nouă dată (a „invaziei”-nn.) După o astfel de declaraţie lumea iar se va impacienta. Cum să înţelegem asta?, Iuri Uşakov a răspuns :„ Ştiţi foarte bine că în jurul deplasării trupelor noastre pe teritoriul nostru – fie şi nu departe de graniţele Ucrainei – se încinge starea de tensiune, iar în ultimele zile, ore, situaţia a fost adusă la absurd… Dar realitatea este că americanii amplifică isteria în mod artificial în jurul aşa-numitei invazii ruse planificate, indică până şi data acestei „invazii”, iar în paralel, împreună cu aliaţii, întăresc „muşchii militiari” ai Ucrainei”. De notat că dacă, la început, preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelensky denunţa declaraţiile „alarmiste” ale oficialilor americani şi adăuga că ele nu fac bine moralului populaţiei ţării sale, ulterior a adoptat teze atacului rus de pe 16 februarie.
Între timp din zonă, vin ştiri despre faptul că, pe de o parte, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov i-a cerut lui Putin să se dea în continuare o şansă diplomaţiei, liderul de la Kremlin fiind de acord, iar, pe de altă parte, la ora când scriu aceste rânduri, marţi, la prânz, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, anunţa că unele dintre trupele aflate aproapre de graniţa cu Ucraina au început să fie retrase, dat fiind că s-au încheiat manevrele militare planificate mai demult. Oricum, pe linia demersurilor diplomatice de anvergură semnalez că, tot marţi, a fost la Moscova noul cancelar german Olaf Scholz, care i-a urmat ministresei de Externe de la Berlin, iar declaraţiile ce au prefaţat această vizită pare că s-au radicalizat. Nu s-a spus însă ce s-a discutat în spatele uşilor închise, ştiindu-se că, din tot Occidentul, Germania are cele mai mari relaţii economice cu Rusia, iar gazoductul Nord Stream 2 a fost construit ca să aprovizioneze nemţii cu gaze ruseşti via Marea Baltică. Acesta are, deci, nişte mize strategice uriaşe. Mai întâi pentru că de maimult timp, occidentalii în frunte cu SUA ameninţau că vor bloca lansarea conductei Nord Stream2. În fine, să nu uităm că o decizie de invadare a Ucrainei ar avea repercusiuni nefaste pentru ţările europene dependente energetic de Rusia. Iar asta într-un moment în care pandemia energetică ia locul în forţă celei provocate de Covid, ea reprezentând cu adevărat marea provocare pentru toate ţările europene şi nu criza ucraineană declanşată artificial.
Dacă tot suntem la capitolul caruselului diplomatic, să facem loc şi unei întâmplări consemnate la Moscova, spre a sublinia că nu întotdeauna politicienii de la care aşteptăm minuni în da o şansă păcii şi a o valorifica sunt la înălţimea aşteptărilor noastre, indiferent cum se numesc şi de unde provin. Un moment de toată jena s-a consemnat în timpul convorbirilor dintre ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său britanic Liz Truss, care a cerut retragerea trupelor ruseşti din preajma frontierelor cu Ucraina. Gazdai-a replicat că trupele respective sunt pe teritoriul suveran al Rusiei, după care a întrebat-o: „Dar recunoaşteţi suveranitatea Rusiei asupra regiunilor Voronej şi Rostov, nu?”. La care Liz Truss a răspuns senină: „Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată suveranitatea Rusiei asupra acestor teritorii !”A trebuit să intervină ambasadorul britanic la Moscova, care i-a explicat şefei sale că acele regiuni fac parte din Federaţia Rusă.Ziariştii au notat că ministresa respectivă nu gafează pentru prima oară, tot ea mai spuesese într-un interviu pentru presa din ţara sa că Marea Britanie va trimite ajutoare ţărilor baltice prin…Marea Neagră!
În fine, dacă tot am amintit de Londra să reţinem o declaraţie ce pare grăbită, dar care a stârnit multe reacţii şi ar putea furniza o explicaţie la deznodământul crizei ucrainene despre care circulă tot felul de scenarii. Astfel, la 13 februarie, Vadim Pristaiko, ambasadorul Ucrainei la Londra, a făcut o declaraţie foarte interesntă. Întrebat dacă, pentru a evita un război, Kievul ar renunţa la aderarea la NATO, Pristaiko a declarat: „Am putea. În special fiind ameninţaţi, forţaţi şi şantajaţi în asemenea fel (…) Suntem flexibili în încercarea de a găsi o soluţie. Daca va trebui să facem nişte concesii mari, am face aceste concesii, cu siguranţă”. El a adăugat că Ucraina este dispusă să facă un pas în spate mult mai mare în relaţia cu Rusia decât a semnalat până acum Germania, spre exemplu. El a fost admonestat imediat de la Kiev, chiar de Zelensky, dar porumbelul i-a scăpat din gură şi, după cum se pare, spre această formulă se concentrază actualele demersuri diplomatice.
Până când vom avea rezultatele aşteptate de toţi,revin la punctul de plecare a unui articol precedent, reluând parafraza după titlul piesei dramaturgului francez Jean Giraudoux şi scriu că „război pentru Ucraina nu se face !”. Apoi, nici războiul de la ceaiul de la „five o`clock” nu va avea loc, ştiut fiind că nu doar britanicii, ci şi ruşii sunt mari amatori de ceai !
