Mai bine de trei ore a durat discuţia lui Vladimir Putin cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, deplasat la Moscova, în premieră, după plecarea Angelei Merkel. Într-un fel, primirea lui Olaf Scholz încheie dialogul prelungit al liderului de la Kremlin cu greii Europei, pe situaţia din jurul Ucrainei. S-au convenit nu puţine lucruri, în virtutea bunelor relaţii dintre Moscova şi Berlin, Kremlinul primind asigurarea că autorităţile de la Kiev intenţionează să respecte acordurile de la Minsk –asta a promis Volodimir Zelenski- şi în viitorul apropiat, NATO nu se va extinde. „Nu este planificată o extindere, nu se discută aşa ceva, nu figurează pe ordinea de zi. Este un subiect de care nu va trebui să ne ocupăm, atât timp cât fiecare dintre noi va fi în funcţie. Cred pentru mult timp, dar nu pentru totdeauna”, ar fi spus cancelarul, potrivit presei ruse. Declaraţia lui Olaf Scholz, trebuie să-l fi iritat, nu puţin, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care făcând apel la continuarea negocierilor pe cale diplomatică, a transmis un mesaj vehement lui Vladimir Putin, că „nu decide Rusia cine este membru NATO sau nu”. Mai mult, secretarul general NATO a spus că în actuala stare de fapt nu observă nici un semnal de desescaladare. Numai că „asigurarea” unei amânări sine-die a admiterii Ucrainei venise de la… Olaf Scholz. Moscova a văzut din partea Occidentului o încercare de „descurajare a Rusiei prin forţă” şi atunci, neintenţionând, potrivit declaraţiilor repetate, să atace Ucraina, a activat un alt plan: intenţia recunoaşterii autoproclamatelor republici din Donbas –Lugansk şi Donetk– ceea ce în opinia lui Olaf Scholz ar echivala cu o catastrofă politică. Clamarea lor ca state autonome, suverane şi independente ar fi de netolerat, chiar dacă aproape toţi locuitorii au paşapoarte ruseşti. Şi pe deasupra o încălcare a acordurilor de la Minsk, adică „o rupere a procesului de pace”. Pe de altă parte, decizia Dumei de stat privind cele două autoproclamate republici reflectă voinţa ruşilor, cum s-a exprimat Vladimir Putin, care a calificat ceea ce se petrece în Donbas drept un „genocid”. Pe un alt plan, autorităţile şi media de stat rusă au luat ieri în derâdere „data invaziei”, de 16 februarie a.c., anunţată la unison de media occidentală. „Este cum am prevăzut că se va întâmpla”, i-a repetat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov omologului polonez Sbigniew Rau, insistând pe faptul că speculaţiile şi scenariile paranoice „elaborate de partenerii occidentali” s-au spulberat. Fireşte, oricât de impresionantă ar fi vocaţia de diplomat a lui Serghei Lavrov, când amabil, când casant, dotat cu anduranţă, memorie şi talent, semnalele contradictorii trimise de Moscova sunt primite cu prudenţă de occidentali. „Vorba este bună, dar noi aşteptăm acte”, a mărturisit marţi şeful diplomaţiei franceze Yves le Drian. Care ştie bine că la Moscova decizia aparţine unui singur om: Vladimir Putin. Deloc surprinzător, acesta a asigurat marţi, în conferinţa de presă comună cu Olaf Scholz că nu vrea război şi doreşte continuarea discuţiilor cu occidentalii. „Noi suntem pregătiţi să continuăm să lucrăm împreună. Noi suntem pregătiţi să mergem pe drumul negocierilor”. La toate semnalele, într-un fel promiţătoare, ale Moscovei, Washingtonul a cerut o desescaladare verificabilă, credibilă şi semnificativă, Antony Blinken reiterând că „îngrijorările persistă”. Într-un fel, Joe Biden dorea să transmită opiniei publice şi aliaţilor săi faptul că invazia rusă în Ucraina n-a avut loc i se datorează, prin accentuarea presiunii şi creşterea tensiunii. Liderii europeni Emmanuel Macron şi Olaf Scholz, la rândul lor, au altceva de spus, în sensul că relaţia lor personală, cu Vladimir Putin, rămâne suficient de funcţională.
