„Vestele galbene”: Actul 14 – Ciocniri la Paris şi răniţi la Rouen!

0
411

Ieri, la ora 14, ministerul francez de Interne, comunica cifra de 10.200 de manifestanţi, în Franţa, din care 3.000 la Paris, cifre în scădere faţă de săptămâna trecută, dar contestate de „vestele galbene”. În pofida câtorva episoade tensionate la Paris, manifestaţia nu a avut incidente majore, deşi s-a scandat că „toată lumea detestă poliţia”. La Rouen în schimb, un jurnalist de la „Paris Normandia” relatează că un vehicul a făcut trei răniţi din rândul manifestanţilor. Potrivit unui sondaj IFOP, publicat ieri de „JDD”, 52% dintre francezi estimează că mişcarea „vestelor galbene” trebuie să înceteze, în timp ce 38% opinează că trebuie să continue. 10% dintre repondenţi nu s-au pronunţat.