O delegaţie a Băncii Mondiale, în vizită la Consiliul Judeţean Dolj

0
461

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, ieri, vizita unei delegaţii a Băncii Mondiale, condusă de directorul pentru România şi Ungaria, Tatiana Proskuryakova, context în care a expus principalele obiective investiţionale realizate de administraţia doljeană, precum şi direcţiile de acţiune pe care instituţia şi le-a propus pentru următorii ani. La întâlnirea cu delegaţia Băncii Mondiale au mai participat vicepreşedinţii CJ Dolj, Oana Bică şi Cosmin Vasile, administratorul public al judeţului, Cosmin Durle, precum şi directorii direcţiilor de specialitate din cadrul instituţiei.

            Întâlnirea, desfăşurată în sala de şedinţe a CJ Dolj, se înscrie în demersurile iniţiate de Grupul Băncii Mondiale în vederea pregătirii Cadrului de parteneriat pentru România aferent perioadei 2018 – 2023, consultările cu autorităţile locale reprezentând o componentă notabilă în definirea acestui document strategic. „Am fost profund onoraţi să o avem oaspete pe doamna Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale, şi să putem aborda împreună o serie de teme importante, în cadrul unei discuţii care, sunt convins, va constitui fundamentul unor colaborări reuşite în viitor. Am folosit prilejul pentru a le prezenta înalţilor noştri invitaţi realităţile judeţului, punctând principalele avantaje ale acestei zone, dar şi provocările cu care ne confruntăm. Am trecut în revistă proiectele majore prin care Consiliul Judeţean a contribuit la dezvoltarea Doljului – proiecte precum modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova, a cărui ascensiune are un impact economic şi social însemnat la nivel regional – şi  am expus, totodată, obiectivele esenţiale pe care ne propunem să le atingem”, a subliniat şeful administraţiei doljene.

Infrastructura şi agricultura, pe agenda directorului Tatiana Proskuryakova

 Infrastructura de transport, o prioritate asumată de Consiliul Judeţean prin bugetul pentru 2018,  este văzută şi de reprezentanţii Băncii Mondiale drept un element fundamental pentru dezvoltarea economică „De partea cealaltă, importanţa revitalizării aeroportului şi-a primit confirmarea şi, mai mult, poate deveni, în opinia oaspeţilor noştri, un model de «exportat» către alte regiuni.

Discuţiile de astăzi au aşezat bazele pentru aprofundarea relaţiei noastre cu Grupul Băncii Mondiale şi, de altfel, s-a conturat ideea ca, în viitorul apropiat, la Craiova să sosească o nouă echipă de lucru a instituţiei, specializată în domeniul agricol, dat fiind şi potenţialul semnificativ pe care Doljul îl prezintă în acest sector strategic“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Sănătatea, domeniu de interes pentru finanţiştii internaţionali

Domeniul sănătăţii ocupă un loc însemnat pe agenda Băncii Mondiale şi continuă să reprezinte un sector către care şi  CJ Dolj îşi îndreptă toată atenţia. „Aşa cum am precizat, pe măsură ce investiţiile CJ Dolj de la Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară şi de la Unitatea de Primiri Urgenţe se apropie de finalizare, ne vom concentra eforturile asupra unei alte iniţiative stringente, privind crearea unui institut oncologic la Craiova – un aspect în privinţa căruia consider că vom putea beneficia de consultanţa şi de susţinerea Băncii Mondiale”, a mai spus şeful administraţiei doljene. În acest context, tot ieri, reprezentanţii Băncii Mondiale au întreprins o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici au fost purtate discuţii despre  înfiinţarea unui Institut de Oncologie la Craiova şi despre construcţia Spitalului Regional. De asemenea, au fost vizitate secţiile de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie ale spitalului, proaspăt renovate cu finanţare de la Consiliul Judeţean Dolj. Oaspeţii au vizitat şi buncărul unde va fi instalat acceleratorul liniar de ultimă generaţie, ale cărui costuri de achiziţie se ridică la 2 milioane de euro, cumpărat de Guvernul României cu fonduri de la Banca Mondială. În cadrul discuţiilor purtate s-a luat în calcul  posibilitatea achiziţionării a unui alt accelerator liniar pentru buncărul ce va fi construit în curtea unităţii noastre de Consiliul Judeţean Dolj.