Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea este în plină procedură de implementare a unui proiect european, destinat pregătirii unui număr de elevi din învăţământul profesional, domeniul mecanic, calificarea „mecanic agricol”, clasa a X-a.
Dezvoltarea proiectului a început în septembrie 2016 şi are termen de finalitate la sfârşitul acestui an. Scopul a proiectului a constat în pregătirea a 12 elevi în specializare mecanică, în vederea dezvoltării competenţelor personale şi profesionale şi integrării competitive a acestora.
„Este un program foarte bine structurat, iar dintre obiective amintim: dezvoltarea competenţelor elevilor prinşi în structură, în vederea facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, în cele 15 luni de realizare a programului; dezvoltarea abilităţilor practice pentru cei 12 tineri, în scopul creşterii spiritului antreprenorial şi facilitării inserţiei pe piaţa muncii, inclusiv cea europeană; sporirea numărului de parteneriate europene între instituţia noastră şi altele similare din spaţiul european etc. Mai mult, cei 12 elevi selectaţi vor participa, în perioada 14 mai – 3 iunie, la un stagiu de pregătire în Barcelos (Portugalia) şi ne dorim rezultate foarte bune în mai multe domenii: igiena şi securitatea muncii; sistemele de mentenanţă; planificarea, organizarea şi executarea întreţinerilor tehnice la tractoare şi maşini agricole etc. Aşteptăm şi competenţe vizibile, din partea cursanţilor, în ceea ce priveşte competenţele de învăţare şi capacitatea de a reglementa şi organiza propria pregătire, la nivel individual şi de grup, la care se adaugă modul în care pot fi rezolvate problemele de implicare în muncă”, a precizat prof. Claudiu Gavrilă, director al Liceului Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea.