Consilierii municipali se întrunesc astăzi într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba, printre altele, şi valoarea taxelor şi impozitelor pe care le vor plăti craiovenii în acest an. Potrivit raportului care însoţeşte proiectul de hotărâre, cuantumul acestora rămâne acelaşi ca în 2012, autorităţile locale luând decizia să nu includă în taxe şi indexarea cu 16% care se aplică la nivel naţional. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, încă de la sfârşitul anului trecut, că locuitorii din Bănie nu vor fi afectaţi de majorările de taxe şi impozite care vor fi decise la nivel central. Dacă aleşii locali vor vota proiectul privind taxele, craiovenii vor putea să meargă pentru a-şi plăti contribuţiile la bugetul local, în aşteptarea acestei hotărâri ghieşeele fiind, deocamdată, închise.