Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal – Argăseală şi Walter, „vocile” Ligii I la FRF

0
136

Nu s-a votat pentru aducerea arbitrilor străini, dar s-au micşorat baremurile

Valeriu Argăseală

Ieri a avut loc Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal, la care au participat preşedinţii cluburilor din Liga I. În cadrul acesteia, Valeriu Argăseală de la Steaua şi Florian Walter de la Universitatea Cluj au fost desemnaţi să reprezinte cluburile din Liga I în Comitetul Executiv al FRF. Cei doi au primit câte 12 voturi din partea Adunării Generale a LPF, la care a fost prezent şi preşedintele FRF, Mircea Sandu. Iuliu Mureşan de la CFR Cluj, Marius Stan de la Oţelul şi Ioan Taban de la Rapid au fost contracandidaţii lui Argăseală şi Walter pentru posturile deţinute până ieri de Cristi Borcea şi Marius Stan. Tot ieri s-a supus la vot şi ideea aducerii arbitrilor străini, susţinută intens de unele cluburi, însă aceasta nu a fost aprobată, urmând ca o decizie să se ia după primele cinci etape din 2012. „Nu ne dorim arbitri străini, dar dacă după primele cinci etape fac din nou meciurile praf, vor veni. Străinii vor fi plătiţi de cei care îi cer. Dacă din 45 de meciuri vor face praf zece, n-avem ce să facem, suntem obligaţi să aducem straini”, a afirmat şeful LPF, Dumitru Dragomir. S-a mai hotărât ca baremurile arbitrilor să fie  înjumătăţite, un central urmând să primească 2.500 de lei. „Într-o economie în care salariul mediu este de 200 de euro, noi le plăteam într-o săptămână de peste trei ori. Cred că vor înţelege arbitri că trecem printr-o perioadă grea” a precizat Dragomir. Baremurile observatorilor au ramas însă intacte, dar aceştia au primit un avertisment. „Dacă se vor face delegări tot pe nepotisme şi interese, o să le reducem şi lor baremul la jumătate”, a anunţat Dragomir.