Recital actoricesc de excepţie, luni, 23 ianuarie, ora 19.00, în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”: „Chinezii” – comedie după un text al romancierului şi dramaturgului englez Michael Frayn (traducerea: Petre Bokor). Spectacolul, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, este realizat de Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, în parteneriat cu Teatrul „Nottara”, ArCuB Bucureşti şi cu Naţionalul craiovean şi îi are în distribuţie pe Cerasela Iosifescu şi George Alexandru.
Pusă în scenă în anul 1970, sub titlul „The Two of Us”, piesa a fost jucată pentru prima dată la Teatrul Garrick, unul dintre cele mai vechi şi mai importante teatre dramatice din Londra, în distribuţie avându-i, la vremea aceea, pe Richard Maracini şi Lynn Redgrave. „Chinezii” este, de fapt, o piesă într-un act, din patru părţi, una dintre ele fiind pusă în scenă la Teatrul „Jean Bart”. Este vorba despre Negru şi argintiu – o noapte din viaţa unui cuplu de tineri căsătoriţi, aflaţi în vacanţă cu un nou născut; Quijote Nou – un tânăr excentric este într-o relaţie cu o femeie mai în vârstă, pe care a cunoscut-o la o petrecere unde ea era în stare de ebrietate; Dl Picior – un englez pare să fi făcut o pasiune pentru piciorul său musculos, în ciuda soţiei lui invidioase. În fine, Chinamen – o farsă la o petrecere catastrofală, în care cei doi actori joacă toate personajele, această parte a piesei fiind pusă în scenă la Teatrul „Jean Bart”. Jocul este un tur de forţă al celor doi protagonişti care tot schimbă costume, interpretând mai multe roluri, fără efort aparent, dar într-un ritm alert.
Textul lui Michael Frayn, pe lângă virtuozitatea proprie comediilor de situaţie, devine o provocare pentru orice colectiv teatral, subiectul fiind unul delicat şi plin de situaţii neprevăzute, relatând cu minuţiozitate lumea teatrală în ambele ipostaze, culise şi luminile rampei. Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenţia Teatrului Naţional din Craiova şi costă 25 şi 30 de lei.
Tudor Gheorghe – „Între rapsozi şi lăutari”
Maestrul Tudor Gheorghe va reveni pe scena craioveană luni, 20 februarie, ora 19.00, cu un regal muzical: spectacolul-lecţie „Între rapsozi şi lăutari”, despre separarea clară a muzicii lăutăreşti de muzica populară. Evenimentul va fi prezentat şi în Bucureşti, la Sala Palatului, pe data de 5 martie a.c., dar şi în mai multe oraşe ale ţării. La Craiova, recitalul va avea loc în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, instituţie care a pus deja în vânzare biletele, la preţul de 75 de lei.
Revine „Egoistul”, cu Radu Beligan
Publicul care doreşte să (re)vadă spectacolul „Egoistul”, de Jean Anouilh, cu maestrul Radu Beligan în rolul principal, dar şi în calitate de regizor, este invitat pe data de 27 februarie a.c., ora 19.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Unul dintre cele mai de succes spectacole realizate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a cărui premieră a avut loc în 2004 şi care îi mai are în distribuţie pe Sanda Toma, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Silviu Biriş ş.a., „Egoistul”
a mai fost prezentat la Craiova în septembrie 2011, când a primit ropote de aplauze. O piesă autobiografică, o viziune lucidă, puţin cinică, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi căsnicie, despre părinţi şi copii, despre sănătate şi boală, despre prietenie, egoism şi generozitate. Şi despre teatru şi dramele lui contemporane. Găsiţi de pe-acum bilete la Agenţia TNC, la preţul de 100 de lei.
TNC: 15 reprezentaţii şi o premieră, până la sfârşitul lunii
Început de an „în forţă” pentru Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, al cărui program cuprinde – cel puţin până la sfârşitul acestei lunii – câte o reprezentaţie, chiar şi două, aproape zilnic. Sunteţi invitaţi, aşadar, la spectacolele „Legături de sânge”, de Beth Henley (astăzi, ora 18.30; 21 ianuarie, ora 17.00; 31 ianuarie, ora 18.30); „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, după I.L. Caragiale (18 ianuarie, ora 18.30); „Hoţi”, de Dea Loher (19 ianuarie, ora 18.30; 25 ianuarie, ora 18.30); „Caligula”, de Albert Camus (20 ianuarie, ora 18.30); „Tartuffe”, de Moliere (21 ianuarie, ora 19.00; 27 ianuarie, ora 18.30); „Doar Hamlet”, dramatizare după „Hamlet” de W. Shakespeare (22 ianuarie, ora 18.30); „O noapte furtunoasă”, de I. L. Caragiale (24 ianuarie, ora 18.30); „Grăsana”, de Neil LaBute (26 ianuarie, ora 18.30); „Scaunele”, de Eugene Ionesco (28 ianuarie, ora 18.30); „Ce mai taci, Gary?”, de Toma Grigorie (29 ianuarie, ora 18.30). „Tinereţe fără bătrâneţe”, de Petre Ispirescu, în regia lui Alexandru Boureanu, este cel mai recent spectacol al Naţionalului craiovean, avanpremiera lui urmând să fie prezentată pe data de 19 ianuarie, ora 11.00, iar premiera – pe 24 ianuarie, ora 11.00, ambele pe scena Departamentului de Teatru al Universităţii din Craiova. Detalii despre programul TNC – pe site-ul instituţiei, www.tncms.ro.