Echipa naţională de handbal feminin a Olandei a câştigat finala CM din Japonia în faţa reprezentativei Spaniei (30-29) după ce la pauză scorul a fost 16-13. În minutul 59 şi 40 de secunde, tabela de marcaj arăta 29-29, şi ibericele au avut posibilitatea ultimului atac, pe care puteau să-l prelungească pentru a se intra în prelungiri, dar l-au irosit printr-o aruncare neinspirată a lui Barbosa. Jucătoarea spaniolă Ainhoa Hernandez, neinspirată, a blocat aruncarea portăriţei olandeze Tess Wester, şi una din surorile Bonaventura, care au condus finala, a dictat eliminarea jucătoarei spaniole şi lovitură de la 7 metri pentru echipa Olandei. Regulamentul spune că dacă în ultimele 30 de secunde ale partidei, când balonul nu este în joc, şi un jucător/jucătoare sau oficial al echipei adverse împiedică repunerea, spre a se evita obţinerea unui avantaj de gol, jucătorul/jucătoarea este descalificat şi se dictează 7 metri. În felul acesta, Lois Abbingh a transformat lovitura de la 7 metri dictată şi a adus primul titlu de campioană a lumii reprezentativei Olandei, antrenată de puţină vreme de francezul Emanuel Mayonnade. În presa spaniolă comentariile, aprinse ieri, s-au estompat astăzi.