Cine să mai înţeleagă liderii ALDE?

0
484

Deputatul Varujan Vosganian a declarat, mai deunăzi, că sunt voci în partid care ar dori o alianţă electorală cu PSD la alegerile locale, nu cu PNL, chiar dacă ALDE a părăsit coaliţia de guvernare, înainte de alegerile prezidenţiale. „Noi până în ianuarie-februarie trebuie să ne evaluăm corect forţele şi să ne convingem oamenii că trebuie să mergem singuri în alegerile locale. Dacă la locale luăm 7% mergem mai departe, dacă luăm 3%, atunci sigur că situaţia se pune altfel. Dar după opinia mea există resurse”. Logica deputatului Varujan Vosganian e destul de bizară. La alegerile locale, fireşte fiecare formaţiune politică va merge pe liste proprii, negocierile privind coagulaea de coaliţii survenind după aflarea rezultatelor, la formarea majorităţilor în consiliile locale, respectiv consiliile judeţene. Cu structurile sale organizatorice firave în teritoriu, care la locale contează imens, ALDE îşi face iluzii deşarte, dacă nădăjduieşte la „minuni”. Nu este exclus, ca în anumite localităţi, unde va propune inspirat oameni de calitate, votul politic să poată fi surclasat de cel uninominal. Cu ce isprăvi, pentru perioada în care s-a aflat în coaliţia de guvernare, se pot lăuda liderii ALDE, nu i-am auzit reacţionând, în vreo împrejurare, inclusiv la reproşurile făcute, aiuristic, la adresa fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, parcă oferta… ALDE. Şi nu s-ar putea spune că Tudorel Toader nu era „tobă de carte”, exprimare poftim neacademică. Ce practică din păcate deputatul Varujan Vosganian, locvace de felul său, e o chibiţăreală ieftină, fără nici o legătură cu politica adevărată. ALDE a „îngenunchiat” o guvernare legitimă, rezultată din alegerile parlamentare din 2016, a făcut totul pentru instalarea unui alt guvern minoritar, monocolor, condus de Ludovic Orban, fără precedent în Uniunea Europeană, pe care îl susţine acum. Varujan Vosganian, trecând peste şirul de acuze, unele realmente nefondate, din cauza nedesemnării lui Călin Popescu Tăriceanu candidat unic la prezidenţiale speră în… uitare. Lăsând la o parte faptul că, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi fost, subiectiv discutând, o soluţie, dar susţinerea din partea electorarului social-democrat ar fi fost identică celei pe care a avut-o Mircea Geoană din partea liberalilor, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, după ce i se promisese acest lucru. Dar probabil, scriitorul Varujan Vosganian, prim vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi parlamentar de o viaţă, în momentele sale de linişte matură, nu crede în sentimentele aprinse şi trecătoare. Pe cât de trecătoare pe atât de aprinse şi neînduplecate. Când aude, aproape zilnic, din partea liderilor liberali, că nimic din ce s-a făcut în perioada guvernării PSD-ALDE n-a fost bun, şi a fost una eşuată etc., se simte confortabil. Mai ales că reprezentanţi ALDE sunt impuşi în eşaloanele doi şi trei ale guvernării actuale. Gesticulaţia, uneori vulturească, adoptată de deputatul Varujan Vosganian e totalmente gratuită: poţi lăsa ferestrele deschise. Nu zboară!