Biblioteca Aman din Craiova vrea să cumpere manuscrisele Eliade

0
622

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a transmis astăzi, 12 decembrie 2019, o Scrisoare de Intenție către Casa de Licitații Historic prin care își arată disponibilitatea de a achiziționa o serie de manuscrise, cărți, dedicații și scrisori, care vor fi vândute în cadrul „Licitației în jurul lui Eliade, Cioran și Blaga”. Licitația este programată luni, 16 decembrie 2019, la ora 20:30, la sediul Casei de Licitații Historic.

Punctual, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își manifestă disponibilitatea de a achiziționa următoarele 70 de loturi: 003, 004, 006, 007, 010, 011, 012, 016, 017, 018, 019, 020, 021, 026, 027, 028, 029, 031, 032, 034, 035, 036, 037, 038, 039, 040, 041, 042, 043, 044, 045, 046, 047, 048, 049, 050, 052, 053, 054, 055, 056, 057, 058, 059, 060, 062, 063, 064, 065, 068, 071, 081, 082, 084, 085, 086, 087, 088, 089, 090, 091, 092, 093, 095, 096, 097, 098, 099, 100 și 101.

În aceeași ordine de idei, dată fiind preocuparea legitimă asumată de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, atât în direcția întregirii permanente a colecțiilor constituite la nivelul Muzeului Cărții și Exilului Românesc, cât și în sensul punerii tuturor fondurilor recuperate din colecții private la dispoziția publicului interesat, tot astăzi, 12 decembrie 2019, instituția noastră a s-a adresat în mod oficial Ministrului Culturii.

Prin intermediul unei scrisori, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, i-a expus domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, dorința achiziționării loturilor amintite, precum și legitimitatea apelului formulat. Cu aceeași ocazie, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” i-a solicitat Ministrului Culturii sprijinirea activă a efortului de întregire a colecțiilor și fondurilor disponibile la Craiova, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, precum și acordarea unei audiențe în vederea soluționării cu celeritate a chestiunii în discuție.

Am aflat despreaceastă licitație în urmă cu câteva zile, moment în care am demarat, împreună cu colegii mei, toate procedurile interne în ceea ce privește achiziționarea loturilor de documente scoase la licitație. În ultimele zile, i-am contactat pe reprezentanții Casei de Licitație Historic, iar astăzi am înaintat un document oficial pentru cumpărarea respectivelor manuscrise.În acest efort suntem sprijiniți activ de Consiliul Județean Dolj, dar și, sperăm noi, de Ministerul Culturii. Ne dorim foarte mult ca aceste loturi să fie retrase din licitația programată pentru a le putea cumpăra. Oferta noastră este una generoasă. În speranța că toate aceste documente vor ajunge în posesia noastră în cel mai scurt timp, ne exprimăm convingerea că, prin acest demers,dăm un nou impuls obiectivelor pe care și le-a asumat Muzeul Cărții și Exilului Românesc încă de la momentul înființării”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Interesul pe care îl manifestă Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” pentru loturile anterior amintite decurge din însăși misiunea pe care și-a asumat-o instituția noastră prin proiectul Muzeului Cărții și Exilului Românesc. Așa cum se cunoaște, proiectul este unic la nivel mondial și își propune recuperarea bunurilor culturale lăsate posterității de generațiile de români aflați în exil, pentru a fi introduse în circuitul cultural, prin integrarea lor definitivă în cultura românească.

Actualmente, la nivelul muzeului sunt constituite douăzeci și trei de fonduri și colecții personale de documente: Mircea Eliade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu, Leonid Mămăligă, Cicerone Poghirc, Paul Barbăneagră, Mircea Milcovitch și Maria Mesterou, Andrei Șerban, Andrei Codrescu, Corneliu Șerban Popa, Bujor Nedelcovici, Victor Cupșa, Cezar Vasiliu, Ileana și Romulus Vulpescu, Șerban Viorel și Rodica Stănoiu, Ion Deaconescu, Constanța Buzdugan, V. Veliman, arhivele Cenaclului de la Neuilly, dar și actele și documentele Asociației Hyperion.

La momentul de față, doar pentru fondul Mircea Eliade, Muzeul Cărții și Exilului Românesc deține 2709 file manuscrise din Jurnalele lui Mircea Eliade, precum și din alte creații literare ale acestuia, dar și sute de file olografe, ca parte a corespondenței purtate de Mircea Eliade cu diferite personalități marcante ale Exilului Românesc. În acest sens, documentele pentru care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își manifestă interesul în vederea cumpărării, se pot alătura în cel mai scurt timp fondului principal constituit la nivelul muzeului.

La momentul inaugurării, Muzeul Cărții și Exilului Românesc va fi găzduit în Casa Dianu, monument istoric reprezentativ al municipiului Craiova.Proiectul este implementat prin intermediul unei finanțări de aproximativ 5 milioane de euro, obținută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Finanțarea a fost obținută de Consiliul Județean Dolj, în calitate de beneficiar.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”